Geoană: Cine a luat şpagă să plătească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Pentru a putea să avem o imagine mai clară, PSD solicită declasificarea imediată a contractului. Cred că subiectul achiziţionării fregatelor ar putea fi mai bine discutat şi mai fundamentat

"Pentru a putea să avem o imagine mai clară, PSD solicită declasificarea imediată a contractului. Cred că subiectul achiziţionării fregatelor ar putea fi mai bine discutat şi mai fundamentat dacă ar fi cunoscute mai multe elemente", a declarat preşedintele PSD. Geoană a spus că "pentru noi, lucrurile sunt extrem de clare. Există elemente dincolo de litera legii, iar cei care sunt vinovaţi ar trebui să plătească". La rândul său, secretarul general al PSD, Miron Mitrea, consideră că trebuie clarificate două aspecte. "În primul rând, sunt două subiecte diferite, primul este achiziţia şi, din acest punct de vedere, atât noi, cât şi cei care guvernează acum trebuie să răspundă la acest contract şi să-i dovedească utilitatea, deoarece el a continuat, şi în al doilea rând este acuzaţia care se vehiculează în presă, şi aici cerem să se desecretizeze cât de urgent contractul şi să se facă publice numele".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite