Geoană a făcut cinste pe banii lui Vanghelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii de la Bucureşti au organizat pentru femeile din partid o petrecere în cinstea zilei de 8 Martie. Invitaţi de onoare au fost preşedintele PSD Mircea Geoană, dar şi senatorul

Social-democraţii de la Bucureşti au organizat pentru femeile din partid o petrecere în cinstea zilei de 8 Martie. Invitaţi de onoare au fost preşedintele PSD Mircea Geoană, dar şi senatorul Ion Iliescu.
Sorin Oprescu a insistat pe lângă Iliescu să onoreze invitaţia. Cu toate că nu a stat mai mult de un sfert de oră, Iliescu a reuşit să ştirbească popularitatea lui Geoană, chiar şi în rândul femeilor social-democrate fiind primit cu aplauze la scenă deschisă. Pe lângă faptul că s-a dovedit a fi un dansator bun, Iliescu a şi urcat pe scenă pentru a le ura toate cele bune colegelor de partid. Singurul lucru la care actualul preşedinte al PSD "l-a bătut" pe fondatorul partidului a fost "pupatul femeilor". Dacă Geoană a reuşit să treacă pe la toate mesele şi să pupe cât mai mult femei din cele aproximativ o mie de participante, Iliescu a fost ceva mai "modest". Acesta a şi spus că "sunt ceva mai în vârstă decât Mircea Geoană şi nu cred că pot face faţă la o mie de femei". După ce s-a lăsat prins în horă de câteva reprezentante ale sexului frumos şi după ce a stat nu mai mult de cinci minute la aceeaşi masă cu Mircea Geoană, Ion Iliescu a hotărât să se retragă, preferând varianta unei participări de complezenţă. Pe de altă parte, Geoană a dat semne că s-a simţit destul de bine printre femei, în condiţiile în care în cele maxim două ore cât a stat nu a ratat nicio masă. Petrecerea a fost organizată şi susţinută financiar de Marian Vanghelie, ajutat se pare şi de deputatul PSD Aura Vasile, cel puţin la capitolul organizare, cheltuielile ridicându-se la aproximativ 10 mii de euro.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite