Geoană: Este imposibil ca tranşa următoare din împrumutul extern să mai ajungă la timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri seară, la Antena 3, că este imposibil ca tranşa următoare din împrumutul extren să mai fie trimisă în ţară la termenul stabilit. El a mai spus că FMI şi CE avor aştepta până în septembrie pentru a vedea dacă măsurile de austeritate produc efecte.

"Ni s-a invocat fapul că trebuie să luăm o tranşă de la FMI acum, la boardul din 20 iunie. Pot să vă spun cu toată experienţa pe care o am în acest domeniu că este imposibil ca această tranşă să mai vină în termenul dat. De aceea eu mă aştept ca cei de la Fond şi Comisia Europeană (...) vor aştepta probabil până în septembrie ca să vadă dacă aceste măsuri produc sau nu efecte în economia reală", a declarat Geoană la Antena 3.

Fostul preşedinte al PSD a mai precizat că, deşi a supravieţuit moţiunii de cenzură, Guvernul Boc va cădea în următoarele luni chiar "şi la o simplă adiere".

"Astăzi Guvernul Boc a supravieţuit, dar îndrăznesc să spun că în următoarele câteva luni de zile Guvernul Boc va cădea şi la o simplă adiere de vânt", a declarat Mircea Geoană.

El a mai spus că în perioada următoare PSD va demara mai multe acţiuni de contestare a măsurilor de austeritate, atât de natură constituţională, cât şi de natură politică.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite