Geoană îl face pe Hrebenciuc negociator-şef cu PRM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

liderii social-democraţi au ajuns la concluzia că pot accepta un protocol tehnic la nivel parlamentar cu PRM, dar situaţia se poate schimba dacă înţelegerea depăşeşte acest stadiu. BPN a

liderii social-democraţi au ajuns la concluzia că pot accepta un protocol tehnic la nivel parlamentar cu PRM, dar situaţia se poate schimba dacă înţelegerea depăşeşte acest stadiu. BPN a decis ca, începând de azi, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc să fie şeful delegaţiei care negociază cu PRM. Multe voci din partid consideră că nu ar trebui să existe un protocol semnat de către cei doi preşedinţi. La şedinţa de ieri, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost nevoit să-i facă faţă lui Ioan Rus, care i-ar fi reproşat împreună cu Vasile Dâncu că nu a consultat partidul atunci când a luat decizia acestei colaborări cu PRM. De asemenea, ardelenii ar fi preferat ca anunţul despre posibila colaborare să fie făcut de Geoană, pentru a nu mai apărea tot felul de speculaţii. Surse din partid spun însă că Vasile Dâncu, chiar dacă s-a revoltat public, nu era chiar străin de ceea ce voia partidul să facă. Apărător al lui Geoană a fost însă Miron Mitrea, care, conform unor surse, ar fi spus că partidul a decis cu ceva vreme în urmă să-l lase pe preşedintele Geoană să ia decizii. "Când nu ia o decizie, ne supărăm. Când nu ne consultă, iar ne supărăm", a spus Mitrea. În faţa criticilor de la PES, Geoană ar fi susţinut că li se va explica despre ce este vorba şi că vor înţelege. După terminarea şedinţei, Ioan Rus a declarat că "pentru colaborarea la nivel parlamentar nu s-a opus nimeni. Această colaborare este firească. Nu este însă obligatoriu să existe ceva scris", a declarat Rus. Miron Mitrea a spus că protocolul va fi numai la nivel parlamentar. "La nivel politic, nici nu se pune problema". Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat: "A existat această confuzie între o relaţie firească între cele două partide şi o presupusă relaţie politică. Aceste două colective se vor întâlni începând de azi şi sperăm să avem cât mai repede o schiţă a acestui mecanism de colaborare la nivel parlamentar", a mai spus Geoană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite