Geoană: Greșeala de a trece Parlamentul sub jurisdicția Curții a fost acum corectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că a fost o greşeală introducerea sub jurisdicţia Curţii Constituţionale a hotărârilor Parlamentului, România fiind singura ţară din Europa unde se cenzurau aceste hotărâri ale Legislativului.

Potrivit lui Mircea Geoană, modificarea legislaţiei şi trecerea hotărârilor Parlamentului sub controlul Curţii Constituţionale s-a produs, de-a lungul timpului, din cauza „nerăbdării şi a acestui neastâmpăr pe care toate formaţiunile politice le-au dovedit de-a lungul timpului, şi care crează efecte perverse".

„A fost o greşeală introducerea sub jurisdicţia Curţii Constituţionale a hotărârilor Parlamentului. Parlamentul este o putere în statul român şi hotărârile sale interne, nu legile, ci hotărârile Parlamentului sunt hotărâri suverane ale Legislativului naţional. Nu aveau ce căuta sub lupa şi atenţia Curţii Constituţionale", a spus Geoană.

El a arătat că „în nicio ţară din Europa nu sunt cenzurate hotărârile Parlamentui, ci doar legile, aşa cum şi modul de protejare a preşedintelui după suspendarea din 2007 a creat o modificare de regulă a jocului şi s-a schimbat legea referendumului".

„Cred că ambele abordări au fost greşite. O ţară nu se poate aşeza pe reguli clare dacă nu are şi o perioadă de reguli neschimbate ale jocului", a ţinut să precizeze preşedintele Comisiei de Politică Externă.

El a mai menţionat că de ambele părţi au fost excepţii, iar faptul că acum sunt corectate nu fac decât să aducă situaţia la normal faţă de situaţia precedentă.

„Şi referendumul de demitere a preşedintelui era în varianta mai simplă dar nici Curtea Constituţională, deşi este vecină aici cu noi la Senat, nu are ce căuta în mod normal în hotărârile interne ale Parlamentului,. Suntem o putere independentă şi suverană, aşa cum justiţia este o putere suverană şi independentă în România", a declarat Geoană.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care elimină posibilitatea contestării la Curtea Constituţională a hotărârilor adoptate de Parlament, iniţiativa legislativă întrunind 168 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 16 abţineri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite