Frunda: Monica Macovei uită că s-a terminat războiul. Vadim Tudor nu are ce spune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda consideră declaraţiile europarlamentarilor Monica Macovei şi Corneliu Vadim Tudor, pe care aceştia le-au susţinut, miercuri, în Parlamentul European „absolut deplasate“.

„Important e ca în concluziile care se decantează să existe elemente obiective - şi de apărare şi de critică a Guvernului -, dar să fie elementele obiective, referitoare la respectarea convenţiilor europene, a principiilor democraţiei, a principiilor statului de drept. Unele mi s-au părut absolut deplasate, altele au fost prea partizane – Monica Macovei uită că s-a terminat războiul şi încă luptă în pădure, e partizan, Vadim Tudor nu are ce spune", a spus Frunda.

În schimb, în opinia senatorului UDMR, criticile liberalilor şi socialiştilor la adresa comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, au fost justificate.

„Concluziile trase şi criticile făcute de liberali şi socialişti la adresa doamnei Reding erau justificate. Atunci când discuţi despre o ţară, cu toate că ai în vedere că la guvern sau preşedintele ţării este membru al Partidului Popular European (PPE), trebuie să ai obiectivitatea celui care este chemat să facă analiza situaţiei din România. Eu cred că sunt corecte concluziile“, a mai afirmat Frunda, subliniind că în România există un stat de drept.

În altă ordine de idei, Frunda a mai spus că României, ca entitate politică, i-a făcut bine această dezbatere, întrucât lucrurile s-au calmat şi „balonul s-a dezumflat“. 

Miercuri, în Parlamentul European, a avut loc o evaluare a  Bruxelles-ului legată de scandalul politic care a culminat cu referendumul ratat pentru demiterea şefului statului.

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat:  Procurorii din România care fac dosarele cu politicieni sunt cei lăudaţi în toate rapoartele MCV. Aceştia nu fac dosare politice, ci îi cercetează pe politicieni. Ceea ce se întâmplă acum în România este din cauza faptului că se vrea justiţia captivă în curtea unor partide politice. În acest moment, procurorii cercetează fraudele aduse referendumului. Sunt peste 500 de dosare. Există alegaţii legate de 1,5 milioane de voturi furate, iar, potrivit declaraţiilor procurorului şef al DNA, s-au găsit fraude la referendum pentru până la 15% din voturi. Trebuuie finalizate aceste dosare, trebuie mentinuţi aceşti procurori pentru că vor să-i dea afară. Fraudarea unui vot este forma de corupţie cea mai urâtă pentru că este împotriva poporului.

La rândul său, eurodeputatul Corneliu Vadim Tudor a declarat, miercuri,că România este o colonie americană şi a felicitat-o pe Viviane Reding pentru poziţia adoptată faţă de situaţia politică de la Bucureşti.

Citeşte şi: România, la judecata Parlamentului European. Reding: "Referendumul nu a pus capăt crizei politice". Ivan: "Doamnă Reding, v-aţi comportat ca un agent electoral al lui Băsescu"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite