Un prim-ministru slab, Emil Boc, desemnat în grabă după retragerea lui Theodor Stolojan, şi promisiuni greu de respectat - analiştii români se îndoiau marţi de capacitatea viitorului guvern român de a răspunde provocărilor crizei economice, relatează AFP din Bucureşti, preluată de Agepres.
Făcut public a doua zi după desemnarea lui Emil Boc şi fruct al negocierilor între Partidul Democrat-Liberal şi Partidul Social Democrat, programul viitoarei guvernări prevede "atenuarea efectelor negative ale crizei şi protejarea intereselor economice ale populaţiei, în special a puterii de cumpărare şi a locurilor de muncă"."Situaţia nu este roz, dar cu un guvern puternic putem face faţă crizei", a declarat presei Emil Boc.
Observatorii remarcă totuşi caracterul "contradictoriu" al acestui document care promite reducerea deficitului bugetar la 2,5% din Produsul Intern Brut în condiţiile în care se vor mări cheltuielile publice.
"Programul conţine o listă lungă de măsuri sociale dar nu precizează cum vor fi ele finanţate", a declarat pentru AFP analistul economic Bogdan Baltazar. El citează, între altele, majorarea salariului minim începând de la 1 ianuarie, mărirea subvenţiilor din agricultură şi dublarea alocaţiilor pentru copii. "Dacă toate aceste obiective sunt realizate, bugetul va fi secătuit rapid", susţine analistul.
Noul guvern îşi propune să menţină cota unică de 16% pentru impozitarea salariilor şi a profitului companiilor - cotă introdusă în 2005 de primul guvern al prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu, din care făceau parte şi reprezentanţi ai Partidului Democrat - care a permis combaterea economiei subterane, consemnează AFP.
Însă cota unică va fi însoţită, la solicitarea expresă a social-democraţilor, de "compensaţii şi deduceri" pentru persoanele cu venituri modeste.
Alte măsuri vizează scăderea la 5%, faţă de 19% în prezent, a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) pentru alimentele de bază, ale căror preţuri ar trebui să fie "menţinute în limite rezonabile", precum şi creşterea TVA pentru produsele de lux la 25%.
"Îmi aminteşte de un program din epoca comunistă, plin de idei generoase", a spus preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român, Cristian Pârvan. "Suntem asiguraţi că totul va merge bine, dar nu ni se spune de unde vor veni banii, nici cine va plăti", a declarat acesta pentru AFP.
Analiştii locali remarcă şi "lipsa de experienţă" a lui Emil Boc în materie de economie, ceea ce, în opinia lor, diminuează capacitatea sa de a gestiona un guvern de coaliţie într-o perioadă dificilă.


















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza