Fracţiunile din partid se pregătesc pentru marea confruntare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apelul lui Răzvan Theodorescu, prin care acesta solicita "readucerea la vârful partidului a lui Ion Iliescu", este primit în mod diferit de aripile din PSD. Vasile Dâncu, deşi recunoaşte

Apelul lui Răzvan Theodorescu, prin care acesta solicita "readucerea la vârful partidului a lui Ion Iliescu", este primit în mod diferit de aripile din PSD. Vasile Dâncu, deşi recunoaşte meritele incontestabile ale lui Ion Iliescu, nu crede că fostul preşedinte ar fi singurul care poate "salva partidul". "Eu cred că poziţia domnului Iliescu este cea exprimată în scrisoarea sa şi care mi se pare foarte corectă faţă de PSD, iar în plus, nu cred că are vreo legătură cu apelul domnului Răzvan Theodorescu", spune Dâncu.
"Domnul Theodorescu este respectat în partid pentru istorie, dar nu şi pentru clarviziunea politică", mai spune Dâncu, care crede că acesta suferă de pe urma faptului că nu mai are funcţii. "Este total falsă şi pripită ideea că numai domnul Iliescu îndeplineşte anumite valori", afirmă Vasile Dâncu. Senatorul PSD Ion Solcanu rămâne însă un fidel apropiat al lui Iliescu: "Fostul preşedinte are autoritatea morală cea mai ridicată, iar din această perspectivă cred că este unul dintre cei care poate să redea echilibru partidului". Singura rezervă a lui Solcanu este legată de disponibilitatea lui Iliescu de a reveni într-o funcţie executivă. "Nu ştiu dacă domnul Ion Iliescu este dispus să intre într-un asemenea demers, după modul necolegial cum s-au manifestat acum 8-9 luni colegii din partid", spune retoric senatorul de Iaşi. Gabriel Oprea însă a preferat să fie ceva mai rezervat în a comenta acest demers, punctând că rămâne "fidel unităţii partidului". "Eu militez pentru unitatea partidului. Acelaşi lucru l-am spus şi la congres, şi acelaşi lucru îmi doresc şi acum", spune Oprea. Situaţia în principalul partid de opoziţie, la doar două-trei săptămâni până la Consiliul Naţional, este ambiguă, iar taberele în partid îşi fac intens jocurile.

Năstase contraatacă:
Băsescu şi Tăriceanu, doi penali
"România în momentul de faţă este condusă de doi urmăriţi penal: Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu", a acuzat, miercuri, Adrian Năstase într-o emisiune televizată. Năstase a ţinut să precizeze că una este situaţia în cazul lui şi alta un proces penal. "A pune problemă în acest mod este, încă o dată, o dovadă de lipsă de responsabilitate politică", susţine fostul preşedinte executiv. Năstase a dat asigurări că nu va demisiona din partid, cum, de asemenea, nu va renunţa la şefia Camerei Deputaţilor, iar funcţia sa de preşedinte executiv nu este vizată de nimeni. Cât priveşte tensiunile care sunt acum în partid, Năstase nu a exclus posibilitatea existenţei unui scenariu de scindare a PSD.

Organizaţia PSD Dâmboviţa, condusă de deputatul Ion Stan, a adoptat o declaraţie prin care solicită conducerii de la centru să găsească soluţii pentru a asigura unitatea partidului. Îngrijoraţi de tot ce se întâmplă, social-democraţii dâmboviţeni cer centrului să se concentreze mai eficient asupra înlăturării "ofensivei actualei puteri", dar mai ales să înceteze cu conflictele la vârful partidului. "Opinia publică percepe existenţa la vârful partidului a unei stări conflictuale, stare care ne creează de circa un an de zile cele mai mari deservicii şi ne afectează identitatea politică", se arată în declaraţia organizaţiei. Ei mai cer colegilor, indiferent dacă sunt sau nu reuniţi în grupuri de reflecţie, să evite acţiunea de măcinare a PSD din interior şi să se solidarizeze cu toţi cei care fac "obiectul anchetelor demarate la comandă politică". În final, organizaţia solicită conducerii partidului să vină cu un program clar de acţiune politică, care să menţină electoratul tradiţional al PSD.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite