Fostul trezorier al PSD Aristide Roibu s-a înregimentat în UNPR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roibu îşi explică decizia acuzând PSD că a abandonat stânga şi laudă partidul lui Gabriel Oprea pentru că este „continuatorul” acestor principii.

Apreciez seriozitatea celor care au pus bazele UNPR şi care dau dovadă de patriotism”, mai spune Roibu în comunicatul prin care îşi anunţă despărţirea de social-democraţi. Aristide Roibu, de profesie avocat, a intrat în PSD în 1996 iar timp de zece ani (între 2000 şi 2010) s-a ocupat de visteria partidului.

Din noiembrie anul trecut a deţinut funcţia de secretar executiv al social-democraţilor. Roibu a fost senator PSD timp de două mandate şi a condus Comisia juridică dar şi pe cea de muncă. În februarie 2010 a fost decorat de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, cu Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Cavaler.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite