Fenechiu, evacuat din Prefectură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri dimineaţă, bunurile parlamentarului Relu Fenechiu (PNL) au fost scoase din cele două birouri închiriate de acesta în sediul Prefecturii Iaşi şi mutate într-un alt spaţiu, iar butucul de la uşă a fost schimbat.

„Am pus în aplicare prevederile din legea părţilor, încheiată între Instituţia Prefectului şi Camera Deputaţilor reprezentată de către domnul Fenechiu. Am eliberat biroul de bunurile care aparţin cabinetului parlamentar şi le avem în custodie la dispoziţia dumnealor”, a spus prefectul Victorel Lupu.

În urmă cu o lună, Lupu a decis să rezilieze contractul prin care Fenechiu beneficia de birou în palatul administrativ, iar în cursul acestei săptămâni, a expirat termenul dat pentru părăsirea spaţiului. „Joi, la 19.30, m-a sunat şi mi-a spus că nu va elibera biroul”, a afirmat Lupu.

Relu Fenechiu spune că va ataca în instanţă decizia prefectului şi că se va întoarce în Casa Pătrată. „Îmi voi face birou tot în Prefectură”, a spus Fenechiu.

Avocatul deputatului a precizat că angajaţii din cabinetul acestuia au făcut plângere la Poliţie pentru a fi identificaţi cei care au intrat în birou, iar după finalizarea anchetei se vor formula plângeri în instanţă la adresa vinovaţilor. În baza convenţiei reînnoite anul trecut, deputatul putea beneficia de spaţiu până în 2012.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite