Exprimarea preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, la microfonul de la prezidiu: „Ce vor, mă?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, cel care conduce şedinţa plenului reunit, a spus, vineri, la prezidiu: „Ce vor, mă?", în condiţiile în care reprezentanţii PDL insistau că nu se respectă ordinea de zi, care includea prezentarea avizului Curţii Constituţionale.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a cerut insistent de la tribună să fie respectată ordinea de zi, care, aşa cum ar fi fost stabilită de Birourile permanente reunite, ar fi inclus şi prezentarea avizului Curţii Constituţionale.

Preşedintele de şedinţă, Crin Antonescu, a spus că, dacă vor neapărat ca avizul să fie prezentat, reprezentanţii PDL să ceară suspunerea la vot a propunerii ca avizul CC să fie prezentat în plen. După mai multe replici ale lui Toader şi Antonescu, liderul deputaţilor PDL a făcut de la tribună propunerea ca avizul să fie prezentat plenului.

În momentul în care Antonescu anunţa supunerea la vot a solicitării, reprezentanţii PDL au cerut din nou cuvântul, preşedintele Senatului fiind auzit de la microfonul prezidiului spunând: „Ce vor, mă?". În cele din urmă, propunerea PDL a fost supusă la vot, fiind respinsă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite