Europarlamentarii, obligaţi să demisioneze din Legislativul de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 35 de euroobservatori vor trebui să se decidă, până la sfârşitul acestui an, dacă rămân în Parlamentul European sau dacă renunţă şi se întorc începând cu 1 ianuarie 2007 la

Cei 35 de euroobservatori vor trebui să se decidă, până la sfârşitul acestui an, dacă rămân în Parlamentul European sau dacă renunţă şi se întorc începând cu 1 ianuarie 2007 la mandatul de parlamentar român. Intrarea în Parlamentul European înseamnă pierderea mandatului de senator sau deputat. Senatorii şi deputaţii români vor trebui să se supună legislaţiei europene, care nu permite europarlamentarilor să mai fie membri şi în parlamentele naţionale. La PSD, problema a fost discutată în şedinţa BPN. S-a luat decizia de principiu ca cei 12 euroobservatori social-democraţi să fie înştiinţaţi şi să decidă singuri ce vor face din ianuarie. PSD consideră că, la alegerile pentru PE, ar putea câştiga cel mult 7-8 locuri. Cei 12 actuali euroobservatori vor trebui să se gândească de două ori dacă mai rămân sau nu în PE după 1 ianuarie 2007, existând riscul să rămână şi fără locul de senator sau deputat, dar şi fără cel de europarlamentar. Aceeaşi problemă o au reprezentanţii tuturor partidelor pentru care mandatul de parlamentar european nu mai pare un cadou atât de dulce.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite