Europarlamentarii USL: Promovarea stenogramelor Rus-Dobre, un atac fără precedent în Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarii USL îi acuză pe colegii lor din PDL că discreditează în continuare România în străinătate prin promovarea stenogramelor neautentificate ale discuţiilor dintre Ioan Rus şi Victor Paul Dobre, ambii miniştri demisionari din Guvernul Ponta.

"Promovarea stenogramelor neautentificate ale discuţiilor dintre doi miniştri ai Guvernul României în Parlamentul European este dovada unui stil nedemocratic de a face politică, reprezentativ pentru dosariada promovată în aceşti ani de regimul Traian Băsescu", arată eurodeputaţii USL într-un comunicat de presă.

Aceştia susţin că întreaga campanie de denigrare a României în forurile europene a pornit la iniţiativa lui Theodor Stolojan, care "formulează acuzaţii grave la adresa Guvernului României, conform cărora ar fi încercat schimbarea listelor electorale, în baza unor stenograme neautentificate publicate în presă".

Europarlamentarii USL atrag atenţia că stenogramele nu sunt considerate, deocamdată, dovezi, ele fiind publicate în presă înainte să existe o cerere a procurorilor pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre.

"Promovarea acestor stenograme de către PDL este dovada unui stil nedemocratic de a face politică", consideră semnatarii comunicatului de presă, care precizează că "numeroşi colegi europarlamentari s-au arătat contrariaţi cu privire la promovarea, de la nivel politic, al unor documente care, în mod normal, ar trebui să aparţină instanţelor judecătoreşti din România".

Foştii miniştri Victor Paul Dobre şi Ioan Rus au fost interceptaţi. Din discuţiile purtate reiese că Dobre ar fi fost pus să demisioneze de către cei din PNL după ce a declarat în mod oficial că pe listele electorale figurează 18,3 milioane de alegători.

De asemenea, din stenograme reiese că asupra celor doi miniştri s-au făcut presiuni mari pentru modificarea listelor electorale, astfel încât să fie întrunit cvorumul, condiţie necesară pentru validarea referendumului pentru demiterea preşedintelui.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite