Euroobservatorii români, iritaţi de criticile lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abia întors de la Congresul Partidului Popular European (PPE), preşedintele Traian Băsescu i-a criticat pe euroobservatorii români din Parlamentul European şi a anunţat că va avea o

Abia întors de la Congresul Partidului Popular European (PPE), preşedintele Traian Băsescu i-a criticat pe euroobservatorii români din Parlamentul European şi a anunţat că va avea o întâlnire cu aceştia la 11 aprilie.
şeful statului susţine, într-un interviu acordat presei române, că a primit plângeri de la secretarul general al popularilor, Antonio Lopez, că euroobservatorii autohtoni sunt ineficienţi, neimplicaţi în activităţile legislativului european şi că unii dintre ei nu sunt prea optimişti cu privire la aderarea României. Observatorii români în PE, indiferent de culoarea politică, s-au declarat jigniţi de aprecierile preşedintelui şi au început să-şi pună la punct dosarele de activitate ca să-i demonstreze lui Băsescu fie că nu are dreptate, fie că este vorba despre dezinformare ori rea-voinţă.
Senatorul Adrian Cioroianu, observator în PE din partea liberalilor, a pregătit deja pentru întâlnirea cu preşedintele Băsescu un material cu activitatea reprezentanţilor PNL la Bruxelles şi Strasbourg. "Cred că Băsescu a fost luat puţin de val, când a făcut aceste informaţii", a declarat Cioroianu. Observatorul liberal a pus afirmaţiile lui Băsescu pe seama semieşecului de la congresul PPE. "Mă întreb ce rost au aceste afirmaţii. Poate sunt cu trimitere la ce se întâmplă cu Partidul Democrat în PPE. PD-ul mai are ceva drum de făcut până să ajungă la populari. Probabil că preşedintele a făcut aceste declaraţii fiind afectat de ce se întâmplă cu PD-ul", a adăugat euroobservatorul PNL. Cioroianu a apreciat că Băsescu ar fi trebuit să se întâlnească cu observatorii României ori să-i dea măcar un telefon ministrului integrării, Anca Boagiu, să se informeze, înainte de a acuza public. Szabo Karoly, euroobservator din partea UDMR, a calificat declaraţia preşedintelui drept "o glumă de 1 aprilie". "Mie nu-mi plac glumele de 1 aprilie în politică, doar în viaţa socială", a declarat udemeristul. Precizând că se întâlneşte cu secretarul general PPE Lopez, mai des decât o face Băsescu, Szabo nu s-a arătat surprins pentru că "multă lume nu ştie ce fac euroobservatorii în PE, care le sunt obligaţiile şi limitele şi de ce dau cetăţenii europeni bani, ca observatorii români să fie în PE". Deputatul Monica Iacob Ridzi, observator în PE din partea PD, crede că Băsescu nu se referă la euroobservatorii democraţi. "Nu putea spune că X, Y este activ, iar A şi B nu sunt", a spus ea. "Cine se simte cu musca pe căciulă să comenteze. Eu nu mă simt, sunt chiar mândră de activitatea mea în legislativul european", a declarat Ridzi, precizând că nu a primit nicio invitaţie până acum pentru întâlnirea cu preşedintele. "Poate este vorba de observatorii PD-ului. Nu accept şi nici nu poate să-şi dea cu părerea Traian Băsescu, despre activitatea noastră", a declarat deputatul PSD Daciana Sârbu.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite