Nicolăescu: Partea politică din raportul pe Justiţie este un exces din partea UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Nicolăescu
Eugen Nicolăescu

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, a declarat, astăzi, că introducerea unei adăugiri politice în raportul pe Justiţie, aşa cum a semnalat ministrul de resort, Titus Corţean, ar reprezenta un exces din partea Uniunii Europene.

"Cred că (Titus Corlăţean, n.r.) e bine informat, săptămâna aceasta a fost la Bruxelles, probabil în urma discuţiilor cu oficiali europeni a înţeles că ar putea avea loc asemenea modificări ale Raportului de Cooperare şi verificare. (...)Dacă s-ar introduce un asemenea capitol politic, din pucntul meu de vedere, personal, ar fi un exces din partea UE pe care nu-l agreez", a spus Eugen Nicolăescu.

El a precizat că România este un stat-membru al UE cu drepturi depline, care şi-a îndeplinit toate obligaţiile faţă de UE.

"Dacă UE vrea să impună condiţii suplimentare, nu o poate face unilateral. Ar trebui să facă într-un dialog, să informeze şi orice măsură care are ca scop o monitorizare mai exigentă să poată avea loc ulterior. În acest moment nu cred că aşa ceva este şi corect şi legal", a spus Nicolăescu.

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, sâmbătă, că în raportul CE pe justiţie va exista şi o "adăugare politică", din aspecte incorecte faţă de situaţia reală din România, iar respectivele concluzii vor fi folosite de către "unii" pentru a îngreuna aderarea ţării la Schengen.

Întrebat, la Antena 3, despre ce ar putea să conţină raportul, Corlăţean a afirmat că, în opinia lui, "va exista o evaluare obiectivă, corectă", referitoare la "partea de fond", la progresele făcute de România.

În acelaşi timp, însă, a subliniat ministrul, în raport va exista şi "o adăugare politică la un document ce trebuie să fie strict tehnic". Corlăţean a mai spus că "unii vor folosi concluziile politice" din raport pentru a îngreuna aderarea României la spaţiul Schengen.

Respectiva "adăugare", a explicat ministrul Justiţiei, ar fi legată de aspecte "incorecte faţă de situaţia reală din România", în contextul scandalurilor politice interne ce au stârnit reacţii ale unor oficiali europeni.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite