Marile averi au scăpat de impozitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege iniţiat de UNPR referitor la instituirea unei taxe de solidaritate din impozitarea averilor mari a fost respins, astăzi, de Camera Deputaţilor, cu 106 voturi "pentru", 101 "împotrivă" şi 20 de abţineri.

Liderul deputaţilor UNPR, Eugen Nicolicea, i-a criticat pe parlamentarii fostei coaliţii de guvernare pentru că nu şi-au respectat promisiunea faţă de UNPR de a vota acest proiect de lege.

"Fosta coaliţie, ani de zile, a stat la guvernare cu voturile membrilor UNPR care au dat acest vot pentru stabilitatea României şi, bineînţeles, că nu s-au ţinut de cuvânt şi după ce au căzut de la putere şi-au arătat adevărata faţă şi nu au votat această lege", a spus spus reprezentantul UNPR.

Nicolicea le-a mulţumit, în schimb,deputaţilor PSD pentru că au votat proiectul şi au respectat astfel protocolul încheiat între PSD şi UNPR.

"Nu aveam nicio pretenţie faţă de PNL, care a spus întotdeauna că nu va vota această lege. (...) Astăzi s-a separat stânga de dreapta, se vede cine ţine cu populaţia defavorizată, cine ţine cu bogaţii. A fost în balanţă astăzi soarta celor săraci faţă de averea şefilor unor partide de dreapta", a apreciat Nicolicea.

El a mai spus că UNPR "nu renunţă la bătălie", arătând că proiectul ar putea fi adoptat după alegerile parlamentare, "când, poate, cei bogaţi vor apela din nou la voturile săracilor pentru a-i aduce la putere".

Senatul a respins proiectul în urmă cu un an, iar Camera Deputaţilor este forul decizional.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite