VIDEO Emil Boc vrea să ia „ilicitele“ la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul pregăteşte un proiect de lege care prevede confiscarea extinsă a averilor dobândite de pe urma unor infracţiuni, printre care cele economico-financiare şi cele de corupţie. Actul normativ vine după ce preşedintele Băsescu a pledat recent pentru confiscarea averilor obţinute ilegal şi pentru eliminarea din Constituţie a prezumţiei de caracter licit al averii.

Premierul Emil Boc a afirmat că persoanele care au săvârşit anumite infracţiuni (din seria celor menţionate în actul normativ) şi au fost condamnate definitiv vor trebui să demonstreze că au dobândit legal averea, în caz contrar putând fi aplicată confiscarea extinsă. Procedura dă posibilitatea autorităţilor să preia şi bunurile pe care cel condamnat le trecea, de regulă, pe numele rudelor şi al asociaţilor, pentru ca statul să nu aibă ce să-i ia. Premierul a mai spus că proiectul este necesar pentru a implementa în România o decizie din 2005 a JAI (Consiliul miniştrilor de Justiţie şi de Interne din UE) privind confiscarea extinsă.

Vezi aici textul legii.

„România este singura ţară din UE care nu a implementat până acum decizia JAI din cauza prevederilor din Constituţie referitoare la caracterul licit al averii", a susţinut Emil Boc în cadrul Forumului „Revizuirea Constituţiei", organizat, ieri, de vicepreşedintele Senatului Cristian Diaconescu (UNPR) şi de Asociaţia „Progresăm împreună". Prim-ministrul a criticat decizia Curţii Constituţionale privind menţinerea în legea fundamentală a prezumţiei de caracter licit al averii, spunând că „interpretările Curţii au mers într-o latură excesivă".

Preşedintele Traian Băsescu a propus la sfârşitul lunii iunie eliminarea din Constituţiei a prezumţiei de caracter licit al averii. „Suntem unici in Europa cu o astfel de prevedere şi ea a fost paravanul sub care, deşi s-a ştiut de averi dobândite ilicit, acestea nu au putut fi confiscate", a spus şeful statului. Băsescu a pledat tot atunci şi pentru confiscarea „averii extinse", adică a bunurilor înstrăinate în timpul cercetărilor cu intenţia de „a păcăli" autorităţile. Proiectul privind confiscarea extinsă a averilor ilicite, aflat pe agenda şedinţei de ieri a Executivului, a fost pus în dezbatere publică, marţi, de Ministerul Justiţiei (MJ).  Potrivit textului, introducerea confiscării extinse nu vine să încalce principiul caracterului licit al averii, prevăzut în Constituţie.

În documentul postat pe site-ul MJ se arată că judecătorul poate prezuma bunurile dobândite de o persoană condamnată pentru anumite infracţiuni ca având o provenienţă ilegală. „În această ipoteză ar reveni persoanei condamnate sarcina probei privind caracterul licit al averii dobândite. Dacă judecătorul ajunge la concluzia că valoarea bunurilor deţinute este disproporţionată în raport cu veniturile legale, poate dispune confiscarea acestora de la persoana condamnată", se prevede în actul normativ. 

PSD: „O altă şmecherie a PDL"

PSD nu s-a lăsat mai prejos şi a elaborat, la rândul său, un proiect de lege privind confiscarea averilor ilicite. Social-democraţii n-au prevăzut însă în text confiscarea averilor dobândite de pe urma infracţiunilor economico-financiare şi de corupţie, fapt ce a stârnit criticile premierului. „Aceste două lucruri, practic, lipsesc de conţinut confiscarea extinsă", a conchis Boc. Senatorul PSD Dan Şova, unul din iniţiatorii proiectului, spune că social-democraţii au menţionat în proiect doar infracţiunile transfrontaliere pentru că actul normativ îşi propune să implementeze decizia JAI, care se referă, de fapt, la securizarea graniţelor UE. Pe de altă parte, Şova a criticat dur proiectul Guvernului.

„E încă o şmecherie a PDL...Dacă acest proiect de lege va fi adoptat, nu o să se mai confişte niciodată vreo avere ilicită, pentru că mai întâi trebuie o condamnare definitivă. Şi până să se ajungă la condamnare...", s-a arătat sceptic senatorul. În plus, Şova afirmă că Legea 115 din 1996 prevede că averea demnitarilor publici poate fi confiscată dacă există o diferenţă de zece mii de euro între venitul justificat legal şi averea propriu-zisă. „Le poate fi confiscată averea şi fără să fie condamnaţi. Dar dacă acest proiect pe care îl vor ei acum va fi adoptat, averea demnitarilor nu va mai putea fi confiscată decât dacă vor fi condamnaţi", a concluzionat social-democratul. Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că social-democraţii vor vota proiectul Guvernului.

"În anumite circumstanţe, când este vorba de săvârşirea unor infracţiuni, de persoane condamnate pentru asemenea cazuri de corupţie, acestea să facă dovada că averea pe care au dobândit-o este licită.''
Emil Boc prim-ministru

Infracţiuni care duc la confiscarea averii

Proiectul PSD
- trafic de droguri, trafic de persoane, terorism
- spălare de bani, falsificare de monedă
- exploatarea sexuală a copiilor, pornografie infantilă

Proiectul PDL
- Infracţiuni grave
- Infracţiuni economico-financiare
- Infracţiuni de corupţie

Şi în baza legii actuale se pot face confiscări

Decizia-cadru din 2005 a Consiliului JAI obligă statele membre ale Uniunii Europene să-şi modifice legislaţia astfel încât să permită confiscarea extinsă a bunurilor provenite din infracţiuni şi să răstoarne sarcina probei. Cu alte cuvinte, legea trebuie să-l oblige pe inculpat să-şi justifice averea, iar anchetatorii să nu mai fie nevoiţi să dovedească că acesta a dobândit-o ilegal. În România însă, această decizie-cadru poate fi şi chiar a fost aplicată deja, parţial, de instanţe, pentru că legea penală permite confiscarea bunurilor provenite din comiterea unor infracţiuni, cum ar fi cele legate de  criminalitate organizată şi terorism.

O lege care să schimbe mentalităţi

În baza legislaţiei actuale, instanţele confiscă averea dobândită de un traficant de droguri sau de un traficant de carne vie doar pe perioada în care anchetatorii au demonstrat că acesta a comis faptele. Măsura confiscării depinde însă foarte mult de mentalitatea judecătorului, pentru că au existat cazuri în care magistratul, de la sine putere, a decis confiscarea întregii averi a traficanţilor de droguri sau de fiinţe umane.

Chiar şi în baza investigaţiilor inspectorilor de integritate au fost făcute confiscări în dosare de corupţie. Spre exemplu, doi dintre liderii ,,Fabricii de permise Argeş" au rămas fără averea dobândită de ei şi înscrisă pe numele unor rude, în baza unei decizii a Curţii de Apel Piteşti. Aceeaşi instanţă nu a aplicat însă măsura confiscării în cazul altor doi inculpaţi din dosar şi care au comis aceleaşi fapte.

Practic, acum, confiscarea extinsă a averii este lăsată la latitudinea magistraţilor. În plus, de multe ori, procurorii se mulţumesc să-i trimită în judecată pe acuzaţi doar pe baza unor probe strânse în câteva zile ori câteva luni, fără să se mai obosească să extindă ancheta şi pe perioada anterioară suprevegherii ori să-i acuze, spre exemplu, de spălare de bani.. Noua lege, propusă de Ministerul Justiţiei, este, prin măsurile sale extinse, un instrument de descurajare a corupţiei, spre deosebire de propunerile PSD care nu fac nimic altceva decât să schimbe topica legii deja existente.

Noul proiect, un instrument anticorupţie

În România pot fi confiscate deja averile dobândite ilegal din infracţiuni probate. Răsturnarea sarcinii probei ar obliga însă instanţele să confişte toată averea pe care acuzatul nu o poate justifica.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite