Emil Boc: "Eu lucrez la fel din prima, până în ultima zi a mandatului, indiferent când va fi aceasta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat marţi seara că Guvernul a reuşit să ajungă la stabilitate economică, adăugând că nu s-a discutat în partid schimbarea lui din funcţie.

"Am reuşit, ca Guvern, coaliţie, să ajungeM la stabilitate economică şi să pornim uşor, uşor, creşterea economică. Se văd roadele schimbărilor, dureroase, dar necesare", a afirmat premierul Emil Boc la finalul discuţiilor parlamentarilor PDL cu Traian Băsescu.

"În 2010 n-am avut căderea prognozată de FMI de 1,9, ci doar de 1,2, ceea ce este un semn bun. Guvernul n-a indus populaţia în eroare, pe brut salariile bugetare s-au majorat cu 15%, cum am promis", a mai spus premierul, adăugând că speră ca România să iasă din recesiune la sfârşitul anului.

El a amintit că pensionarii cu grupele I şi II, vor primi mai mult cu 93 lei, în medie, începând de luna viitoare.

Referitor la discuţiile pentru înlocuirea sa din funcţia de premier, Emil Boc a afirmat: "Noi discutăm care sunt soluţiile cele mai pentru partid. Nu s-a discutat în mod direct varianta unui premier independent".

El a atras atenţa că măsurile luate de Guvern au erodat imaginea partidului, însă "obiectivul PDL este câştigarea alegerilor în 2012".

Întrebat dacă personal s-a gândit la varianta schimbării premierului, Emil Bocl a refuzat un răspuns direct.

"Eu lucrez la fel din prima, până în ultima zi a mandatului, indiferent când va fi aceasta... Aceste soluţii vor ieşi în urma discuţiilor din partid, procesul este invers ca la televizor. Am făcut ceea ce trebuie pentru ţară, acum trebuie să recuperăm politic", a afirmat el în încheiere.

Declaraţiile şefului statului au fost comentate în direct de jurnaliştii Ion M. Ioniţă şi Eugen Chelemen. Moderatorul ediţiei speciale, Carmen Constantin, a luat reacţii legate de schimbarea premierului de la liderii Opoţiziei şi de la cei ai partidelor care formează actuala majoritate parmanetară.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite