Emil Constantinescu: "România e condusă de un clan mafiot al cărui lider e Băsescu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte a criticat actualul regim de guvernare, comparându-l cu un clan mafiot, iar despre Traian Băsescu a spus că este un mincionos.

Preşedintele statului a spus, vineri, că nu ştia de învăţătoarea aflată în greva foamei de 60 de zile, deşi cazul Cristinei Anghel a fost intens mediatizat, iar ministrul Educaţiei a şi vizitat-o la spital. Referindu-se la această declaraţie, fostul preşedinte Emil Constantinescu a declarat, la emisiunea "Vorbe grele", că Băsescu minte.

"Preşedintele minte, ca de obicei, pentru că preşedintele se uită la televizor. El este preşedintele televizorului. Atâta timp cât a fost prezentată la TV, este clar că ştie, dar minte cu tupeu, cum a făcut-o până acum de atâtea ori.

O ţară care aşteaptă ca preşedintele să afle, să acţioneze şi să rezolve problemele, este o ţară care nu are viitor, democratic, cel puţin. Este o ţară care chiar în conştiinţa adversarilor preşedintelui, trebuie să arate ca o ţară cu un regim totalitar personal.

Ceea ce mă nelinişteşte, nu este că preşedintele nu a aflat şi nu acţionează, ci faptul că societatea civilă se face că nu a aflat şi nu acţionează. În 1990, aveam o societate civilă, erau oameni dispuşi să-şi rişte viaţa, timpul", a declarat Emil Constantinescu.

Mai mult, fostul preşedinte a spus despre actualul şef al statului că reprezintă liderul clanului mafiot care conduce România. "Nu e o viaţă politică acum în România, pentru că ţara e condusă de un clan mafiot. Ni se prezintă partide, ministere, administraţii, dar, de fapt, e un clan mafiot care lucrează pentru interese economice foarte bine conturate, iar Traian Băsescu este liderul acestui clan", a afirmat Constantinescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite