Elena Udrea a obţinut excluderea lui Cristian Preda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Preda a fost propus  pentru excludere încă din 2010 de către Elena Udrea
Cristian Preda a fost propus pentru excludere încă din 2010 de către Elena Udrea

Propunerea oficială de sancţionare a fost depusă de unul dintre oamenii controlaţi de şefa PDL Bucureşti.

Biroul Permanent Naţional al PDL a votat, ieri, excluderea din partid a europarlamentarului Cristian Preda.

În favoarea excluderii

s-au pronunţat 30 de membri ai conducerii PDL, în timp ce Cristian Preda a avut doar doi sprijinitori, iar un singur membru s-a abţinut. Decizia finală urmează să fie luată de Consiliul Naţional de Coordonare al PDL.

Oficial, conducerea partidului l-a sancţionat pe Preda pe baza unei cereri a lui Silviu Prigoană, care a condiţionat candidatura sa la Primăria Capitalei de excluderea europarlamentarului. Cristian Preda l-a criticat de mai multe ori pe Prigoană şi s-a opus candidaturii acestuia din partea PDL la Primăria Capitalei. Lui Preda i s-au reproşat şi declaraţiile critice la adresa conducerii partidului. Imediat după votul din BPN, însă, Cristian Preda a acuzat-o pe Elena Udrea, şefa PDL Bucureşti, pentru excluderea sa. „Este un abuz pus la cale de Elena Udrea.  Îmi voi face dreptate!", a declarat Cristian Preda.

Udrea, susţinută de Boc şi de Blaga

Europaralmentarul a făcut referire la faptul că, deşi Prigoană a fost cel care a cerut, în presă, excluderea sa, la partid solicitarea a fost depusă de Ştefan Pirpiliu, în numele organizaţiei Bucureşti, condusă de Elena Udrea. Înainte de şedinţa conducerii PDL, Elena Udrea anunţase că ea nu va propune excluderea lui Preda din partid, dar dacă o astfel de solicitare va fi depusă, ea va vota „pentru".

De altfel, în favoarea excluderii lui Preda s-au pronunţat atât preşedintele Senatului, Vasile Blaga, cât şi preşedintele PDL, Emil Boc. Vasile Blaga a susţinut  că nimic nu este mai periculos înaintea unei campanii electorale ca, în afara luptei cu cei din afara partidului, să te lupţi şi cu membri ai propriei formaţiuni.

Cine sunt susţinătorii lui preda

Vicepreşedintele PDL, Teodor Paleologu, a declarat că a votat împotriva excluderii lui Preda din partid şi că este „extrem de trist" că s-a luat o astfel de decizie.  „«Băga-mi-aş în intelectuali»!, am auzit frecvent în partid", a explicat Paleologu starea de spirit a colegilor săi.  Potrivit lui Paleologu, au fost mai mulţi membri ai BPN al PDL care au votat împotriva excluderii lui Preda din partid, printre aceştia aflându-se şi Valeriu Stoica şi Teodor Baconschi.

"Este un abuz pus la cale de Elena Udrea, o formă fără fond a politicii româneşti. Îmi voi face dreptate!''
Cristian Preda europarlamentar

info
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite