VIDEO Elena Udrea: ,,Până la 70 de ani nu mă retrag din politică"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea nu exclude o candidatură la şefia PDL într-un viitor mai îndepărtat şi spune că nu se va retrage din politică nici la pensie. Şefa PDL Bucureşti spune că Traian Băsescu şi-ar putea schimba părerea în 2014 în privinţa şanselor unei femei la preşedinţia României.

Ea mai spune că, deocamdată, nu candidează la Primăria Capitalei, dar le-ar vedea în această ipostază pe Anca Boagiu şi Sulfina Barbu, ca şi pe Liviu Negoiţă, Cristian Preda şi Silviu Prigoană. Deşi în urmă cu două luni afirma că premierul Emil Boc nu mai are credibilitate, acum Udrea îl susţine la şefia PDL pe motiv că el este singura soluţie pentru ca partidul să câştige alegerile din 2012. Ministrul Dezvoltării îl acuză de misoginism pe liderul PSD Victor Ponta, despre care spune că lansează adesea critici legate de genţi sau de mersul la coafor, lucruri pe care, cu siguranţă, le practică şi soţia sa, Daciana Sârbu.

Adevărul: Aţi scris pe blog că „o mână de politicieni misogini s-au strâns să apere Bucureştiul de o femeie". Îi includeţi aici şi pe liderii Opoziţiei, Crin Antonescu şi Victor Ponta?

Elena Udrea: Mă refeream la cei trei bărbaţi politici care şi-au afişat chipurile pe nişte pliante pe care le împart prin tot Bucureştiul şi în care spun şi se laudă cu faptul că ei se luptă cu Elena Udrea. Mă refer la Victor Ponta, Andrei Chiliman şi Piedone. Nu am putut să nu fac această remarcă: trei bărbaţi decişi să ducă un mare război cu o femeie, cu Elena Udrea, fără argumente, de altfel, folosind până şi prin culorile pe care le-au ales, tonul ridicat, acuzaţiile nefondate şi încercând să transmită forţa unor bărbaţi care sunt dispuşi să ducă o grea bătălie cu o femeie.

Deci pe Victor Ponta îl includeţi în această categorie?

Nu era în această campanie, dar asta nu înseamnă că Victor Ponta nu are destule referiri la femeile din politică, referiri care nu sunt argumentate decât de diferenţe de sex, de gen. Sunt nenumărate cazurile în care Ponta îşi formulează criticile pornind de la diferenţele de gen, femeile sunt criticate că au genţi sau merg la coafor, lucruri pe care le face şi soţia lui, sunt convinsă.

Aceeaşi atitudine nu o remarcaţi şi la Crin Antonescu, colegul lui Ponta de alianţă?

Eu remarc în ceea ce mă priveşte că bătălia bărbaţilor cu Elena Udrea se duce cu tot felul de argumente, dar care nu au legătură cu logica politică sau, în cazul legii Capitalei, nu au legătură cu importanţa acestui proiect, cu conţinutul sau cu propunerile pe care eu le susţin în calitate de preşedinte al PDL Bucureşti. Războiul se duce cu declaraţii pompoase şi cu ton beligerant între trei bărbaţi care se şi afişează împreună în poză şi o femeie.

Vobind despre atitudinea misogină, aţi simţit-o şi la dvs în partid, mai ales în perspectiva Convenţiei Naţionale din mai?

Nu putem să nu recunoaştem că în PDL foarte multe femei ocupă locuri de frunte atât în partid, cât şi la nivelul administraţiei. Avem femei ministru, preşedinte de Camera Deputaţilor, al treilea om în stat, alte femei în funcţii publice. Este greu să spui că PDL este un partid misogin, dacă porneşti de la realitate. Bineînţeles însă, avem şi colegi care chiar recunosc că au aşa, reminiscenţe misogine în relaţiile cu colegele de partid, dar niciodată asta nu a afectat, în mod real, cariera vreunei colege de-ale mele.

Pe dvs personal nu v-a lezat atitudinea niciunui coleg?

Nu, eu cred că în politică nu există femei şi bărbaţi, există oameni politici şi aşa cum nu trebuie să fim discriminaţi pornind de la acest criteriu de gen, nu trebuie nici să fim favorizaţi, favorizate pentru că suntem femei, este un domeniu în care trebuie să pornim de la premise egale şi să avem şanse egale de afirmare. Nu cred că m-a afectat posibila atitudine misogină a vreunui coleg de-a lungul timpului pentru că e o bătălie politică pe care mi-am asumat-o şi pe care eu o duc cu armele politicienilor, deci nu neapărat sunt sensibilă la faptul că unii sunt misogini. Dar, oricum, nu pot să nu remarc atunci când se întâmplă lucruri exagerate, aşa cum este această campanie a Opoziţiei la Bucureşti.

Nu credeţi că şi Traian Băsescu a avut acelaşi gen de atitudine când a spus că nu crede ca o femeie să aibă şanse la preşedinţia partidului sau chiar a ţării?

A zis „în momentul acesta", iar eu, întrebată fiind, am spus că sunt de altă părere. Eu cred că o femeie astăzi poate avea această posibilitate, această şansă, numai să se găsească femeia potrivită.

Aţi spus că preşedintele a precizat când a făcut aprecierea „la acest moment". Credeţi că, între timp, şi-a mai schimbat părerea?

Da, e posibil, cu toate că „acel moment" înseamnă doar acum câteva luni. Eu am înţeles că preşedintele se referea la momentul 2010-2011, asta nu înseamnă că în 2014 nu s-ar putea schimba.

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda spunea, într-un interviu pentru „Adevărul" că „pentru a vă califica pentru politica mare" ar trebui să intraţi într-o bătălie electorală puternică, făcând referire la Primăria Capitalei. Cum vedeţi această declaraţie?

Este un punct de vedere, dar eu aştept sugestii de la cei care au câştigat bătălii electorale mari şi o să ţin cont de aceste puncte de vedere, eventual de opiniile celor care au câştigat Primăria Capitalei. Dar sunt puncte de vedere ale colegilor, este firesc ca ei să le aibă şi ca eu să ţin sau nu cont de ele.

V-aţi decis dacă veţi candida la Primăria Capitalei?

În acest moment, decizia mea este să nu candidez la Primăria Capitalei. Iar dacă lucrul acesta face mai temeinic şi credibil demersul meu de a susţine proiectul legii Capitalei, atunci va fi o decizie definitivă. Este mai important să promovăm o lege care însemană reforma administrativă a Capitalei şi evoluţia pe un drum pe care alte capitale europene au trecut de mult, decât o candidatură a mea la Primăria Bucureştiului. Dacă lucrul acesta îi împiedică pe unii să atace şi să împiedice legea Capitalei, voi lua decizia de a nu candida. Este mai important să avem o lege a Capitalei.

Dacă dvs spuneţi în acest moment că nu veţi candida, pe cine vedeţi cu cele mai multe şanse să intre în cursă?

Sunt oameni în partid cu şanse reale: Liviu Negoiţă, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, de asemeni Silviu Prigoană, care a mai vrut odată să candideze la Primăria Capitalei, Cristi Preda, de ce nu? Sunt persoane care pot candida din partea partidului, cu şanse mari de a căştiga Capitala. Este însă foarte important şi cum reuşeşte partidul să recâştige încrederea bucureştenilor.

O să faceţi şi un sondaj de opinie?

Sigur că da. Am spus că, în interiorul partidului, competiţia pentru candidatura la Capitală este pornită. Oricine vrea să candideze poate să înceapă de pe acum să se pregătească, urmând ca noi să stabilim la momentul potrivit, înainte de alegerile de anul viitor, cine este cel care poate reprezenta cu succes partidul în această bătălie.

Aţi primit semnale în acest sens?

Nu neapărat, pentru că acum tot partidul este mobilizat pentru a susţine legea Capitalei. În plus, fiind şi partid la guvernare, avem şi o mulţime de alte probleme, legate de guvernare, nu ne-am gândit încă la competiţia de la Bucureşti.

Cum vă vedeţi peste cinci ani, în plan politic, dar şi personal?

Dificil de apreciat, deşi se spune că cele mai bune planuri sunt cele făcute pe termen lung. Sigur voi fi în politică, cinci ani însemană mult, vor mai fi şi alte alegeri interne, probabil că voi fi mai mult decât secretar exectiv, funcţie pe care o ocup astăzi. La alegerile din mai candidez la funcţia de vicepreşedinte, deci chiar şi aşa ar fi o evoluţie. Iar în planul activităţii profesionale depinde şi dacă partidul va reuşi să câştige alegerile viitoare sau nu. În plan personal, îmi doresc foarte mult să fiu sănătoasă, în rest, mai vedem.

Vă gândiţi la un copil?

Ei, acum deocamdată mă gândesc cum să ieşim cu bine din toate aceste probleme în care ne aflăm şi în ceea ce priveşte starea economiei româneşti şi în ceea ce priveşte problemele partidului. Întotdeauna şi în politică, aşa cum e în toate carierele, sunt momente în care pui munca pe primul loc. Probabil vin şi momente în care te gândeşti să pui viaţa personală pe primul loc. Eu sunt în etapa în care tot munca e pe primul loc.

Vorbeaţi despre altă funcţie în ierarhia partidului. Dacă acum candidaţi pentru cea de vicepreşedinte, la viitoarele alegeri ce funcţie vizaţi?

Niciodată nu poţi şti, depinde foarte mult de context. Întotdeauna se creează oportunităţi sau situaţii care te obligă să mergi pe un drum sau pe altul. În mod cert, din politică nu vreau să mă retrag, iar ca orice om care ţine la cariera lui, îmi doresc să merg cât mai mult în sens ascendent, dar niciodată nu poţi şti cum te aruncă într-o parte sau alta contextul.

Aţi putea candida chiar la preşedinţia PDL?

Într-un viitor îndepărat, n-ar fi exclus, dar, deocamdată, avem nişte alegeri unde candidează alţi doi colegi.

Ce înţelegeţi prin viitor îndepărtat?

Următorii 30 de ani de aici încolo, sper ca până la 70 de ani să nu mă retrag din politică.

Colegii v-au comparat cu Kill Bill al politicii. Dvs cu ce personaj de carte sau film v-aţi identifica?

Niciodată nu am avut plăcerea sau dorinţa de a mă compara cu cineva. La fel de hotărâtă am fost să rămân eu însămi, indiferent care au fost constrângerile. Aş vrea să rămân Elena Udrea fără să mă compar cu altcineva, ba cred că mi-ar plăcea dacă la sfârşitul carierei mele, ar fi alte persoane care ar vrea să se compare, din punct de vedere al activităţii în politică, cu ceea ce am făcut eu. Asta când totul devine istorie, amintire?

Referitor la competiţia internă din PDL, cine credeţi că are cele mai multe şanse Blaga sau Boc?

N-aş face o analiză pentru că nu ar fi corect. Suntem în mijlocul unei competiţii, până la urmă este normal ca unii să aibă mai multe şanse decât ceilalţi. Eu îl sprijin pe Emil Boc, am anunţat de la început. Este soluţia de care are nevoie partidul pentru a câştiga alegerile din 2012, a demonstrat că este un om care-şi asumă bătălii politice importante, cum nu şi-a asumat niciodată un om politic, reforme care i-au adus nepopularitate, dar care i-au demonstrat caracterul ferm, de luptător, iar în politică de asta ai nevoie. Sper să câştige Emil Boc pentru că eu cred în această soluţie pentru PDL.

În cazul în care va câştiga Blaga, aţi face echipă cu el?

Sigur că da. Nu este o problemă şi cred că aşa trebuie să fie oricine va câştiga, partidul trebuie să rămână o echipă şi nu mă gândesc că va fi altfel. Sigur că bătălia politică naşte emoţii chiar în interiorul partidului şi, de multe ori, reacţiile nu sunt doar raţionale, sunt şi emoţionale, însă, până la urmă suntem colegi, aşa cum vom şi şi după 15 mai şivom avea fix aceeaşi ţintă comună: să câştigăm alegerile. Trebuie să ne păstrăm raţiunea şi să gândim cu grijă faţă de partid şi cu gândul la ce trebuie să facem. Şansa partidului este lupta politică. În fruntea partidului ne trebuie un luptător, un om care şi-a asumat şi a şi câştigat bătălii electorale şi care să poată duce partidului pe un drum pe care îl cunoaşte şi anume, drumul în care nu face înţelegri cu care să pună la mijloc interesul cetăţenilor şi care să ducă PDL în sensul dorit de români. Iar acum eu cred că românii nu s-au schimbat, chiar dacă reformele au nenulţumit pe mulţi, şi văd la clasa politică interes pentru binele public, nu numai preocupări pentru interes naţional, iar partidul aşa trebuie să rămână.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite