Udrea, acuzată de plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea este şi ea acuzată de plagiat, după ce într-un articol apărut sub semnătura sa şi a Graţielei Constantin Barna în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" sunt preluate integral fragmente dintr-o lucrare editată sub egida Institutului European Român (IER), notează Jurnalul Naţional.

În replică, Elena Udrea a lansat pe blogul său o nouă serie de acuze la adresa premierului Victor Ponta.

"Iată că aflăm cine e de vină că Victor Ponta e un plagiator! Evident, întâi, Traian Băsescu. Apoi, conform propagandei USL, Elena Udrea. Le reamintesc tuturor faptul că în acest moment, în urma demisiei, eu nu mai ocup o funcţie publică numită. Eu, spre deosebire de Victor Ponta, am renunţat la a-mi face doctoratul, văzând că în lipsa timpului, trebuie să accept că profesorii să îmi scrie lucrările. Tocmai din acest motiv, că a acceptat să fie doctor pe munca altora, cred că Premierul ar trebui să demisioneze, urmând exemplul liderilor europeni, în cercul cărora pretinde să fie".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite