Udrea: Numai din invidie poate cineva să critice Gala Bute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a declarat, astăzi, că "numai din invidie sau din cauza unor complexe" ar putea cineva să critice vehement implicarea ministerului în organizarea Galei Bute la Bucureşti, notează Mediafax.

"Declaraţiile insistente ale lui Victor Ponta despre Gala Bute arată că acesta este un jurist nepregătit şi un prim-ministru care nu a învăţat încă cu ce se ocupă ministerele din Cabinetul său. Nu mă miră gafele ce ţin de necunoaşterea legii, cât timp din cariera acestuia de procuror a rămas doar faptul că a fost şeful Corpului de Control al lui Adrian Năstase, iar din cea de avocat doar câştigul de 77 miliarde lei din contracte cu statul, la Turceni şi Rovinari", susţine Elena Udrea.

Elena Udrea a precizat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) are ca obligaţie promovarea României ca destinaţie turistică, ceea ce a făcut în cadrul galei de box respective.

"Patru milioane şi jumătate de români, în direct, şi alte câteva zeci de milioane de telespectatori români şi străini, în reluare, au văzut brandul turistic al României la meciul lui Lucian Bute de la Bucureşti. Numai din invidie sau din cauza unor complexe ar putea cineva să critice atât de insistent şi vehement implicarea MDRT în cel mai mare eveniment sportiv, cu participarea unui campion mondial român, organizat în ţara noastră în ultimii ani", a adăugat Udrea.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, la Realitatea TV că fondurile cheltuite nejustificat pentru "Gala Bute" trebuie recuperate.

"Ministrul Dezvoltării Regionale are de dat înapoi 2 milioane de euro la Uniunea Europeană pentru că trebuia să acceseze fonduri UE şi le-a accesat ilegal în cazul vestitei gale Bute organizată de Udrea. Nu ştiu dacă are Udrea 2 milioane, dar trebuie recuperaţi o parte dintre ei", a spus Victor Ponta.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite