Nicio soluţie pentru Codul Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicio soluţie pentru Codul Educaţiei
Nicio soluţie pentru Codul Educaţiei

Sistemul de învăţământ “produce diplome şi şomeri pe bandă rulantă”. Aceasta a fost radiografia şcolii româneşti, realizată de preşedintele Traian Băsescu în deschiderea dezbaterii publice pe tema Legilor educaţiei, rămasă fără niciun rezultat.

 Preşedintele a profitat de ocazie şi a felicitat Guvernul pentru iniţiativa de a-şi asuma răspunderea pe legile Educaţiei, criticând totodată partidele care se opun deciziei Executivului.

Trei partide, trei proiecte diferite

Confruntarea politică în care s-a transformat treptat dezbaterea la care au participat atât premierul Emil Boc, cât şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu a dus la conturarea niciunei soluţii pentru problemele sistemului de învăţământ.

Atât reprezentanţii PDL, susţinuţi de Traian Băsescu, cât şi cei ai PSD au susţinut importanţa adoptării Codului Miclea, respectiv a Codului Andronescu. Chiar şi liberalii au militat pentru adoptarea prevederilor proiectului elaborat de ei, dar au părăsit ulterior sala, după un conflict verbal dintre Băsescu şi Varujan Vosganian.

Chiar dacă data de 2 septembrie, când Guvernul ar urma să-şi asume răspunderea pe legile educaţiei, se apropie, iar PSD şi PDL nu au ajuns la un numitor comun în această privinţă, social-democraţii exclud varianta ieşirii de la guvernare.

PSD nu se dă dus de la guvernare

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, ieri, că ieşirea formaţiunii sale de la guvernare „ar fi o prostie”, chiar dacă social-democraţii nu vor reuşi să ajungă la un compromis cu PDL în privinţa legilor educaţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite