Educaţia, nou pretext de rupere a coaliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Educaţia, nou pretext de rupere a coaliţiei
Educaţia, nou pretext de rupere a coaliţiei

Mircea Geoană respinge categoric asumarea răspunderii Guvernului pe legile educaţiei, decisă de premierul Emil Boc. Divergenţele dintre PSD şi PDL în privinţa asumării răspunderii pe legile educaţiei au continuat şi ieri fără ca liderii celor două partide să ajungă la o soluţie de compromis.

După şedinţa coaliţiei, premierul Emil Boc  şi-a reafirmat intenţia, anunţată cu câteva zile în urmă, ca Guvernul să-şi asume răspunderea pe legile educaţiei.

El a precizat că, la 2 septembrie, Executivul va merge în Parlament pentru a-şi asuma răspunderea pe acest pachet, dar şi pe legea salarizării unice, pe legea restructurării agenţiilor şi pe cea privind interzicerea cumulului pensie-salariu de la stat.

Prim-ministrul a susţinut că social-democraţii nu au avut obiecţii majore faţă de asumarea răspunderii pe cela patru pachete de legi, aduăgând, totuşi, că a avut loc „o discuţie pe Educaţie, care va continua“.

Boc „supralicitează“

Emil Boc a explicat că deja s-a întârziat prea mult în adoptarea acestor legi, despre care a spus că “nu trebuie să fie făcute doar pentru că ni le cere cineva, ci ele sunt necesare României“.Argumentele premierului nu au avut darul de a-i convinge pe social-democraţi, care continuă să se opună asumării răspunderii

Guvernului pe legile educaţiei. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, l-a contrazis pe premierul Emil Boc, afirmând că, la reuniunea liderilor coaliţiei  nu a fost „nicio secundă un accept din partea PSD-ului“. Cred că fie nu a înţeles bine, fie a dorit să supraliciteze acest subiect“, a comentat, ironic, Geoană, referindu-se la Emil Boc.

El a catalogat discuţiile divergente dintre PSD şi PDL în privinţa asumării răspunderii pe legile educaţiei drept o „temă parazită” şi i-a acuzat pe democrat-liberali că încearcă să să găsească un pretext de rupere a coaliţiei.

Varianta Andronescu sau varianta Miclea

Surse din rândul social-democraţilor, citate de Mediafax, susţin că partidul lui Mircea Geoană ar putea accepta asumarea răspunderii pe legile educaţiei în varianta propusă de ministrul de resort, Ecaterina Andronescu, şi nu în cea elaborată de comisia Miclea. Conform aceloraşi surse, unii lideri ai PSD consideră propunerea PDL drept un atac în replică la susţinerea acordată de social-democraţi pentru înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea.

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, că premierul Emil Boc i-a cerut Ecaterinei Andronescu să prezinte până la 14 august legile educaţiei. El a ţinut să le reamintească PSD-iştilor că reforma în domeniul educaţiei este înscrisă în Parteneriatul pentru România şi le-a atras atenţia că în Executiv există “o disciplină şi o voinţă politică. “

PNL respinge „dictatele“ Guvernului

Anunţul premierului privind asumarea răspunderii Guvernului a generat un val de nemulţumire şi în PNL. Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a spus că liberalii se opun adoptării unor legi “fundamentale” fără dezbatere publică, dar că nu au luat încă o decizie privind posibilitatea iniţierii unei moţiuni de cenzură. “

Guvernul îşi arată, prin aceste anunţuri, dispreţul profund pentru societatea civilă, pentru tot ce înseamnă organizaţii patronale şi sindicale, pentru cetăţenii României, care au dreptul de a participa la elaborarea legilor, de a-şi spune punctul de vedere şi care nu sunt obligaţi să accepte nişte dictate ale Guvernului”, a declarat Orban.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite