Drumul de la Iuscenko la Barroso

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit în faţa Parlamentului European pentru prima oară în calitate de şef al unui stat comunitar. Odată ajunşi la acest nivel, se presupune că facem parte

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit în faţa Parlamentului European pentru prima oară în calitate de şef al unui stat comunitar. Odată ajunşi la acest nivel, se presupune că facem parte din grupul select al ţărilor unde instituţiile nu sunt anexe ale grupurilor de interese. Ce-i drept, s-a văzut şi la case mai mari că, "pe ici, pe colo", e loc de lobby discret în favoarea unor companii. Asta deşi francezii, italienii sau alţi comunitari nu s-au grăbit să o recunoască. Totuşi, în UE nu se construiesc vile în mijlocul grădinilor botanice şi nici nu se achiziţionează maşini înainte de a li se fi încheiat prezentarea pe Discovery Science. Oficialii români au insistat la Bruxelles şi Starsbourg, până în decembrie 2006, că ţara noastră a depăşit etapa tranziţiei şi că orice asemănare cu spaţiul ex-sovietic, din perspectiva prezentată mai sus, "este pur întâmplătoare". Traian Băsescu a încercat să urmeze, în discursul său de ieri, aceeaşi linie, arătând că "noi reprezentăm exemplul clar că se poate reuşi în ciuda oricăror dificultăţi". Numai că, doar cu o seară înainte, preşedintele a spus la postul public de televiziune că nu se va feri să vorbească la Bruxelles despre "politica mincinoasă" de acasă, cu tot ce presupune ea - încercări de intervenţie la Parchet "pentru prieteni", favoritisme pentru afacerişti apropiaţi Puterii etc. Probabil a şi făcut-o în întâlniri tete-a-tete. Întrebarea e pe cine interesează. Europenii au trecut şi ei prin asta, dar nu au mutat răfuiala politică internă în forurile comunitare. Nu dă deloc bine ca un şef de stat, cu prerogative constituţionale importante şi cu pretenţii de lider regional, să se victimizeze, plagiind modelul Viktor Iuscenko. Nostalgiile portocalii ar fi trebuit să se risipească la 1 ianuarie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite