Disputa dintre Palate creşte pe pământ american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Divergenţele dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta pe tema reprezentării externe s-au manifestat şi în faţa românilor din Chicago.

Prima acţiune externă comună a preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului USL a provocat primele scântei. Preşedintele Traian Băsescu a plecat la Summitul NATO de la Chicago însoţit de ministrul de Externe, Andrei Marga, şi de cel al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, ambii membri PNL.

Componenţa delegaţiei a fost comentată în cheie ironică de premierul Victor Ponta.  „Pe domnul Andrei Marga l-am rugat să meargă la Chicago, împreună cu preşedintele ţării, pentru că ştiţi că preşedintele ţării merge în general în străinătate şi nu reprezintă pe nimeni, decât pe el. M-am gândit să fie acolo doi miniştri -dl. Marga şi dl. Dobriţoiu - ca să înţeleagă partenerii noştri internaţionali că există oameni serioşi în România", a atacat Ponta.

Tensiunile dintre cele două tabere politice s-au făcut simţite şi în aeronava oficială, preşedintele având un comportament distant faţă de cei doi miniştri din Guvernul Ponta.

Divergenţele s-au manifestat şi la întâlnirea pe care delegaţia oficială a avut-o cu românii din Chicago.

„Şeful politicii externe a statului român este şeful statului român. Deci, parteneriatul strategic este cu SUA. Iar, din acest punct de vedere, v-a răspuns cea mai autorizată voce a statului român", a spus Băsescu, răspunzând unei întrebări a unui român din SUA referitoare la afirmaţiile ministrului de Externe, Andrei Marga, despre necesitatea întăririi cooperării cu Rusia.

De altfel, şeful statului a făcut prima trimitere la faptul că nu şi-a dorit un guvern USL: „Să nu  credeţi că mie îmi place situaţia politică actuală".

Explicaţiile lui Marga

Ulterior, Andrei Marga a venit la microfon şi a ţinut să explice contextul declaraţiilor sale de la audierile de la comisiile de specialitate ale Parlamentului. „Sigur, cum spunea şi domnul preşedinte, direcţia politicii externe o stabileşte Parlamentul, o stabilesc autorităţile. Şi sigur, preşedintele este cel care, conform Constituţiei, are întreaga autoritate în acest domeniu", a spus Marga.

Băsescu a părut să ignore mesajul împăciuitor al lui Andrei Marga. Şeful statului a  urmărit discursul ministrului de Externe cu o expresie iritată şi, la un moment dat, a ales să îşi facă poze cu câţiva copii prezenţi la eveniment.

După terminarea dis-cursului, în timp ce Marga cobora scările scenei, preşedintele Băsescu nu a urcat pe trepte, preferând un salt pentru a ajunge la tribună. Astfel, a evitat să treacă pe lângă ministrul de Externe.

"Preşedintele ţării merge în general în străinătate şi nu reprezintă pe nimeni, decât pe el."

Victor Ponta prim-ministru

"Şeful politicii externe a statului român este şeful statului român."

Traian Băsescu preşedinte

Ce prevede Constituţia

Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit legii.

Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă preşedintele României.

Cine ne reprezintă la Bruxelles?

Odată cu numirea în funcţia de prim-ministru, Victor Ponta a încercat să obţină mandatul de reprezentant al României la Consiliul European de la Bruxelles, poziţie deţinută în acest moment de preşedintele Traian Băsescu.

Premierul consideră ca problemele europene nu mai sunt considerate chestiuni de politică externă în Europa, ci „probleme interne, întrucat se discută în special lucruri care ţin de activitatea guvernamentală".

Seful Executivului a precizat că, în condiţiile în care Regulamentul nu permite participarea la Consiliul European atât a preşedintelui, cât şi a prim-ministrului, mandatul  ar trebui acordat de către Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu a explicat că este şeful politicii externe a României

În acest caz, Ponta ar trebui să fie reprezentatul României deoarece USL întruneşte majoritatea în Parlament.

Consilierul prezidenţial Iulian Chifu a arătat că, în lipsa unei rezolvări prin dialog, problema reprezentării la Consiliul European poate ajunge  la Curtea Constituţională.

„Constituţia spune clar, explicit, că reprezentarea este unul dintre atributele acordate preşedintelui", a spus Chifu.

Cum discuţiile  dintre premier şi preşedinte nu au dus la niciun numitor comun, Victor Ponta  a anunţat că Traian Băsescu va reprezenta România la Bruxelles, pe 23 mai, însă, la următoarea întrunire, din 28 iunie, va trebui să se stabilească din punct de vedere constituţional cine are mandat să reprezinte poziţia României.

Verdictul lui Zegrean

Președintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, spune că la Consiliul European trebuie să meargă președintele Traian Băsescu. „Răspunsul se găseşte în Constituţie. Şeful statului a fost până acum, nimeni nu a contestat acest lucru", a spus Zegrean.

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite