Disputa Ponta - Băsescu, tranşată de Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a anunţat ieri că va solicita Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să organizeze un plen comun în care Parlamentul să decidă mandatul pentru Consiliul European şi reprezentantul României la summitul din 28 iunie.

Decizia vine ca urmare a poziţiei preşedintelui Traian Băsescu de a nu renunţa la reprezentarea României la Consiliul European de la Bruxelles în favoarea premierului Victor Ponta.

„Îmi doresc să încheiem cât mai rapid această dezbatere politică care nu face bine României, motiv pentru care mă voi adresa Birourilor Permanente ale celor două Camere cu solicitarea de a organiza în cel mai scurt timp o şedinţă comună a Parlamentului în care să prezint situaţia problemelor pe plan european pe care România le va avea de discutat în Consiliul European din 28 iunie", a spus Ponta.

Copreşedintele USL, Crin Antonescu, a arătat că decizia Parlamentului este obligatorie  din punct de vedere politic atât pentru preşedinte, cât şi pentru primul-ministru, indiferent de rezultat.

Antonescu, de partea lui Ponta

„Decizia Parlamentului, oricare ar fi ea, este - dacă nu juridic - politic obligatorie pentru cei doi protagonişti. Imaginaţi-vă cum ar fi ca preşedintele sau, mă rog, primul ministru, împotriva unei decizii a Parlamentului, să se prezinte la acest Consiliu European", a spus Antonescu.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a anunţat că va respecta Regulamentul şi va consulta departamentul juridic dacă va primi o solicitare de convocare a plenului reunit pentru o decizie privind reprezentantul României la Consiliul European.

Referitor la Consiliul European din 28 iunie, Ponta a precizat că oricine va reprezenta România trebuie să aibă un mandat, pentru a evita o situaţie ridicolă în care „să mergem mai mulţi şi să vorbim pe şapte voci." 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite