Directorii Radioului si Televiziunii Publice spun ca n-au vrut salarii de 80 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorii Radioului si Televiziunii Publice, Dragos Seuleanu si Valentin Nicolau, au declarat, ieri, in plenul Parlamentului, la presiunea Opozitiei, ca au un salariu brut de 80 de milioane de lei pe

Directorii Radioului si Televiziunii Publice, Dragos Seuleanu si Valentin Nicolau, au declarat, ieri, in plenul Parlamentului, la presiunea Opozitiei, ca au un salariu brut de 80 de milioane de lei pe luna. "Eu am cerut doar 10 milioane de lei si m-am opus propunerii facute in prima sedinta a consiliului de administratie. Salariul meu a fost insa votat de reprezentantii PD, PNL, PRM si PSD in consiliu", a spus Valentin Nicolau. El a sustinut ca membrii consiliului de administratie erau interesati sa-i ofere cat mai mult, pentru ca acestia, la randul lor, primeau o retributie de 25 la suta din cea a directorului general. Si Dragos Seuleanu a pasat responsabilitatea salariului sau catre consiliul de administratie al Societatii Romane de Radiodifuziune, sustinand ca acest consiliu a votat, in unanimitate, venitul sau lunar de 80 de milioane de lei. Presedintele Camerei Deputatilor, Valer Dorneanu, a fortat adoptarea ordonantei privind plata obligatorie a taxei radio-tv, desi, la scurt timp dupa inceperea dezbaterilor, intreaga Opozitie s-a retras din sala. De fapt, deputatii PD, PNL si PRM au plecat de la sedinta in plen a Camerei, sustinand ca, potrivit Regulamentului, ordonanta a fost respinsa. Ei au aratat ca articolul unic al ordonantei a fost votat de doar 74 din cei 178 de parlamentari prezenti si nu a intrunit votul a jumatate plus unu. "N-o sa reusiti sa ma enervati. Stiam exact ce urmariti si am venit cu doua distonocalme la mine. Unul l-am luat deja", a spus, cu foarte mult calm, Valer Dorneanu. El a incercat apoi sa se targuie cu parlamentarii din Opozitie, pentru a-i convinge pe acestia sa reia votul la articolul unic. "Nu vreti sa repetam procedura?", i-a momit presedintele Camerei pe deputatii PD si PNL, dar acestia i-au raspuns ca nu sunt la un joc de copii. Ramas doar cu cei din PSD si UDMR, lui Dorneanu i-au trebuit circa 3 minute pentru a trece de plenul Camerei toate alineatele din articolul unic al ordonantei privind plata obligatorie a taxei radio-tv. Votul final asupra intregii ordonante urmeaza sa fie dat saptamana viitoare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite