Giurescu:Nu-mi aparţine textul în care românii sunt chemaţi la vot ca UDMR să nu intre în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu C.Giurescu va candida din partea PC la parlamentare
Dinu C.Giurescu va candida din partea PC la parlamentare

Dinu C. Giurescu a declarat, astăzi, că nu îi aparţine manifestul în care românii sunt îndemnaţi să meargă în număr mare la vot, pentru a nu mai permite UDMR să ajungă în Parlament, notează Mediafax.

Pe mai multe site-uri a fost postat un document intitulat "Manifest pentru sănătatea României", în care românii sunt îndemnaţi să meargă în număr mare la vot, pentru a nu mai permite UDMR să ajungă în Parlament.

"Români, mergeţi la vot în număr mare, pentru că, la o prezenţă a românilor de peste 60-65%, UDMR (care din 22 de ani a guvernat 13,7 ani - cel mai mult) nu mai intră în Parlament şi nu mai poate şantaja partidele cu care se va alia, în cazul unei prezenţe mici. Poate ne trezim o dată pentru totdeauna şi le dăm o lecţie...! Dacă sunteti patrioţi, daţi mai departe!", se arată în manifest.

Dinu C. Giurescu a declarat că nu a spus niciodată această frază şi că protestează faţă de faptul că cineva i-a atribuit un manifest care nu îi aparţine.

"Eu protestez pentru această frază şi nu am nicio legătură cu ea. Această frază nu-mi aparţine şi nu am spus aşa ceva niciodată. Nici nu am gândit aşa ceva. E şi tâmpit redactată. De ce să nu intre UDMR în Parlament? E absurd. Fireşte că intră. Au 5% în toate sondajele. Cel care a gândit această frază n-a gândit-o bine şi să-i fie ruşine", a spus Dinu C. Giurescu.

Dinu C. Giurescu a spus că în acest manifest, care a fost postat pe internet, sunt şi câteva paragrafe din discuţiile pe care el le-a purtat într-o emisiune televizată, dar care nu s-au referit la UDMR.

"Sunt diferite extrase din discuţiile mele, însă în discuţii nu m-am referit la UDMR. Eu am îndemnat lumea să meargă la vot în număr mare, este adevărat, dar nu am spus nimic despre UDMR", a explicat Dinu C. Giurescu.

El a precizat că nu ştie cine a făcut textul acestui
manifest. "Am fost luat prin surprindere, nu ştiu cine a compus acest text. Probabil se poartă acum să mi se atribuie texte. Se găsesc neisprăviţi care fac lucruri de genul ăsta", a mai spus Giurescu.

El a mai spus că îşi menţine candidatura din partea USL (PC) pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 19 din Bucureşti. "Eu îmi menţin candidatura şi nu intru în polemică cu nimeni, pentru că ei asta vor, atât adversarii mei, cât şi cei care compun câte un text şi mi-l atribuie", a mai spus Dinu C. Giurescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite