Dimitrie Cantemir, salvat de un primar de sector din Istanbul, patron de brutarie in Romania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Ion Iliescu face lobby pentru turismul turcesc * Mircea Lucescu l-a insotit o zi intreaga pe seful statului la Istanbul

Presedintele Ion Iliescu este primul sef de stat care se afla la Istanbul dupa recentele atentate teroriste din noiembrie. Nici macar presedintele Ahmed Sezer nu a fost la Istanbul dupa atentate, ceea ce-l pune pe Ion Iliescu intr-o lumina si mai favorabila. Acesta a declarat ca nu s-a simtit nici o secunda in pericol si a insistat permanent pe nota de solidaritate pe care o are vizita sa oficiala in Turcia, afectata de mesajele negative care i-au gonit pe turistii straini. "Prietenii nostri turci sunt putin afectati de faptul ca, pe plan international, s-a exprimat o prudenta exagerata. Asta nu face decat sa dea apa la moara gruparilor teroriste. Ei asta vor: sa perturbe procesul normal, viata normala a statului. Cel mai dramatic moment a fost 11 septembrie. New York n-a incetat sa existe si nici viata la New York ca centru international. De aceea, pe prietenii nostri turci i-a deranjat putin excesul de prudenta manifestat in ceea ce-i priveste. Ei au primit o lovitura directa din partea teroristilor si incaseaza lovituri indirecte prin aceste masuri de superasigurare din partea altora. De aceea, am vrut sa dam acest semnal de incredere in ceea ce priveste capacitatea Turciei de a face fata unor asemenea provocari", a spus Ion Iliescu, aseara, la Istanbul, fiind sigur ca vizita sa va fi interpretata ca o dovada in plus a prieteniei romano-turce. Antrenorul roman Mircea Lucescu l-a insotit toata ziua pe Ion Iliescu, invitandu-l sa viziteze Turcia si ca turist. Masurile de securitate luate de turci au fost totusi extrem de severe, iar desfasurarea de forte impresionanta, insa gazdele nu au facut nici un secret din acest lucru, dorind tocmai sa se evidentieze prin organizare. Ieri dimineata, la plecarea din Ankara, toti cameramanii si fotoreporterii din delegatie inregistrau pe pelicula, cu maxima atentie, escaladarea unui stalp de catre un lunetist turc, a carui misiune era sa se instaleze pe acoperisul cladirii aeroportului. Departe de a goni reporterii de acolo, oficialitatile turce au fost incantate de mediatizare. Unul dintre organizatori spunea chiar ca este o propaganda buna, pentru a se vedea ca in Turcia lucrurile sunt tinute sub control si exista siguranta. De altfel, pe tot parcursul vizitei lui Ion Iliescu, lunetistii s-au aflat fie pe cladirile de pe traseu, fie in balcoanele cetatenilor care aveau apartamentele cu fata la strada pe care trecea coloana oficiala. Masurile de securitate maxima nu l-au impiedicat pe Ion Iliescu in aparitiile sale programate in locuri deschise. Un parc din Istanbul poarta, incepand de ieri, numele lui Dimitrie Cantemir, iar Ion Iliescu a fost cel care a dezvelit bustul marelui carturar. Istoria acestui parc, ca si a bustului poate fi considerata un alt episod al prieteniei turco-romane. Diplomatii romani au batut pe la mai multe usi locale pentru a obtine sprijin in trecerea numelui lui Dimitrie Cantemir pe una din placutele administratiei locale. S-a vorbit mai intai de o strada, apoi de un amfiteatru dintr-o universitate care sa poarte acest nume, pentru ca, in final, norocul sa le vina romanilor din partea primarului districtului Sisli. Acesta a fost deosebit de interesat de dorinta romanilor de a-l readuce pe Dimitrie Cantemir la Istanbul, pentru ca primarul a avut o afacere in Romania care i-a adus un castig substantial, permitandu-i acum sa se considere un om bogat. Surse neoficiale spun ca primarul vorbeste cu mandrie de fabrica de paine pe care a avut-o in Romania si de sentimentele sale fata de tara noastra. Initial, era vorba doar ca parcul sa poarte acest nume. In ultimele trei zile premergatoare vizitei, intentiile primarului Mustafa Sarigul s-au extins. Astfel, peste noapte, s-a facut si bustul lui Dimitrie Cantemir, plasat de-acum inainte in parcul situat intr-unul din cartierele centrale ale Istanbulului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite