Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Diaconescu va candida la şefia PSD, după ce a refuzat funcţia de vicepreşedinte

17 februarie 2010, 22:08 |  Autor: Mihaela Stoica | 

Cuvinte cheie: psd, vanghelie, geoana, diaconescu,

Cine îl susţine  pe  Cristian Diaconescu

Cine îl susţine pe Cristian Diaconescu

 

Cristian Diaconescu a anunţat în această seară că mâine îşi va depune candidatura la şefia PSD după ce anterior organizaţia PSD Bucureşti îi ceruse să nu mai candideze şi să facă parte din echipa lui Geoană, urmând să primească funcţia de vicepreşedinte.

Diaconescu a declarat că nu se va înscrie pe o listă care să implice o echipă, precizând că şi alţi colegi vor face la fel.

Pe Aceeaşi Temă

Citiţi şi:

Geoană: Nu cred că domnul Iliescu pune politica în cui

"Nu, nu cu echipă. Cred că vor fi suficienţi colegi care se se vor înscrie individual pe o listă deschisă, deci implicit pe un vot direct, uninominal şi împreună cu ei se poate realiza o politică de substanţă pentru PSD", a spus Diaconescu, citat de Mediafax.

Termenul de depunere a candidaturilor pentru conducerea PSD expiră joi, la ora 16.00, singurele nume certe înscrise, până, la acest moment, în cursa pentru şefia formaţiunii fiind cele ale lui Mircea Geoană şi Victor Ponta.

Anterior, Conferinţa Extraordinară a organizaţiei PSD Bucureşti hotărâse, în unanimitate, pentru susţinerea lui Mircea Geoană la alegerile de sânbătă pentru un nou mandat la conducerea partidului, în condiţiile în care Cristian Diacnoescu urma să facă echipă cu acesta.

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a evitat să supună votului Conferinţei varianta susţinerii la preşedinţia PSD a lui Mircea Geoană, după ce Diaconescu nu a dat curs solicitărilor de a candida ca prim-vicepreşedinte în Echipa Geoană.

"E foarte greu să alegem între Cristi Diaconescu şi Mircea Geoană. Pentru foarte mulţi dintre noi e foarte greu să nu-l susţinem pe Cristi Diaconescu. L-am rugat să ne ajute, să găsim o formulă ca acest partid să funcţioneze", a spus Vanghelie, răspunzând astfel refuzului lui Diaconescu de a candida în echipa Geoană.

După ce Conferinţa PSD Bucureşti s-a pronunţat în favoarea unei echipe Diaconescu-Geoană, dar nu în favoarea susţinerii efective a lui Geoană şi a votului împotriva lui Diaconescu, Vanghelie a spus că el crede în varianta echipei formate de cei doi.

În lipsa lui Diaconescu, din echipa lui Mircea Geoană fac parte  Rodica Nassar, Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Adrian Severin şi Marian Vanghelie.

În această seară, PSD Bucureşti a mai decis şi susţinerea lui Adrian Năstase pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole