Deputatul PDL Alin Trăşculescu prins în flagrant luând mită. Numele Elenei Udrea apare în dosar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA l-au ridicat pe deputatul PDL Alin Trăşculescu. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce îşi negocia influenţa pentru a oferi o serie de contracte cu statul. Liderul PDL Vrancea a fost ridicat de procurori, iar în acest moment se află în arest, informează Rtv.

Cazul deputatului şpăgar din PDL, Alin Trăşculescu, pare să ia amploare. Conform procurorilor DNA, Trăşculescu se folosea de numele Elenei Udrea pentru a le promite oamenilor de afaceri intervenţii prin care ar fi avut asigurate contracte grase cu statul. În schimbul acestei "intermedieri" Trăşculescu îşi cerea comisionul persoanal care varia de la 50.000 de euro, până la 150.000 de euro. Citeşte aici mai multe detalii!

Deputatul PDL Alin Trăşculescu este cercetat pentru trafic de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, potrivit DNA. DNA: Deputatul Trăşculescu este cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la fals şi la spălare de bani

UPDATE
Conform informaţiilor oferite de DNA, Trăşculescu îşi atrăgea oamenii de afaceri folosindu-se de numele Elenei Udrea. Acesta promitea intervenţii la Udrea pe vremea în care aceasta era încă ministrul al Turismului şi Dezvoltării Regionale.

"Pentru obținerea acestor foloase, Trășculescu Alin-Silviu a lăsat să se creadă că are influență asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) și asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra reprezentanților unei societăți comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relație contractuală cu firma administrată de denunțător", precizează procurorii DNA.

Deputatul PDL a fost prins în timp ce-şi negocia influenţa cu un om de afaceri promitându-i acestuia o serie de contracte cu statul.

Procurorii DNA îl aveau în vedere pe Trăşculescu de mai multe luni, iar aseară l-au prins în flagrant.

Conform primelor informaţii, Trăşculescu ar fi primit o mită de 50.000 de euro, informează Realitatea Tv.

"Sunt absolut şocat. Nu-mi vine să cred, din cauza faptului că nu te gândeşti niciodată că o carieră în Parlamentul României, aflat la primul mandat, poate să aibă asemenea legături. Aştept punctul de vedere oficial al DNA", a declarat şeful CJ  Vrancea, Marian Oprişan.

Alin Trăşculescu este preşedintele PDL Vrancea şi deputat ales pe listele PDL în 2008. EL a avut un singur mandat de deputat până în acest moment. El a fost desemnat de partid pentru o nouă candidatură în colegiul numărul 5 Mărăşeşti.

În 2008, Trăşculescu a fost ales consilier local de Focşani şi viceprimar al oraşului, dar a renunţat la cele două funcţii pentru că a câştigat un mandat de deputat. În această legislatură, numele lui Trăşculescu s-a regăsit pe 27 de iniţiative legislative, dintre care 4 au devenit legi. În ceea ce priveşte prezenţa în Parlament, Trăşculescu s-a clasat pe locul 158, cu un procentaj de 74,5%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite