Deputatul Raluca Turcan și-a depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PDL Raluca Turcan
Deputatul PDL Raluca Turcan

Deputatul Raluca Turcan a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL, considerând că partidul are nevoie de „mobilizarea tuturor energiilor pentru a se bate cu USL, dar mai ales pentru un mesaj convingător".

Turcan a precizat că a transmis colegilor de partid un mesaj în care arată că PDL are oameni foarte buni şi există „potenţialul de relansare" a partidului.
„Potenţialul de relansare există, avem oameni foarte buni. Iar 50% dintre cetăţenii care nu au ieşit la vot în locale văd cum PSD distruge credibilitatea României, aşa cum nici duşmanii ţării nu ar îndrăzni să o facă", a arătat Raluca Tucan în mesajul său adresat democrat-liberalilor.

În opinia lui Turcan, PDL poate reveni electoral cu o strategie bazată pe stabilitate, organizare şi comunicare eficientă, iar partidul poate recupera electoratul de dreapta nehotărât.

„Putem astfel până la alegerile din toamnă să acţionăm ca o forţă de opoziţie puternică, activă, care dovedeşte românilor că USL este duşmanul statului de drept, că nu are niciun plan economic şi că nu oferă nicio soluţie", a adăugat Raluca Turcan.

Ea a mai spus că este mândră de faptul că este membră a PDL şi „poate pune umărul alături de echipa PDL" pentru ca partidul să câştige şi „să redevină credibil, corect şi puternic".

Democrat-liberalii se vor reuni pe 30 iunie într-o şedinţă a Convenţiei Naţionale Extraordinare, în care îşi vor alege noul preşedinte al PDL şi noua conducere a partidului, după ce BPN şi preşedintele Emil Boc au demisionat în urma rezultatelor obţinute de PDL în alegerile locale.

Pentru funcţia de preşedinte al PDL există un singur candidat şi anume Vasile Blaga.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite