Deputatul Mihai Bar, recuperat de PSD ca sa castige Primaria Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul bihorean Mihai Bar a devenit, de ieri, noul candidat al PSD pentru Primaria Oradea, in locul fostului prodecan al Universitatii Oradea, presedintele organizatiei municipale, Ioan

Deputatul bihorean Mihai Bar a devenit, de ieri, noul candidat al PSD pentru Primaria Oradea, in locul fostului prodecan al Universitatii Oradea, presedintele organizatiei municipale, Ioan Mang. Schimbarea a fost decisa de conducerea centrala a partidului si a fost comunicata in teritoriu de prefectul Gheorghe Sarb, presedintele PSD Bihor. Fost lider de filiala si presedinte al Consiliului Judetean, Mihai Bar a fost ani la randul in centrul unor scandaluri publice. In perioada 1997-1998, Bar a fost cercetat pentru prejudicierea Asociatiei Teritoriale a Cooperativelor Mestesugaresti (ATCOM), fiind de notorietate povestea camioanelor cu brelocuri purtand inscriptii ale unor evenimente derulate deja, pe care le-a achizitionat de la fratii Ioan si Viorel Micula, obiecte care s-au dovedit ulterior nevandabile. Un alt scandal al carui protagonist a fost Mihai Bar dateaza din 1999, de pe vremea cand acesta era presedintele Consiliului judetean. Atunci, Bar a vandut la un pret de nimic Hotelul Crisana din Baile Felix, cu toate ca acesta se afla doar in administrarea CJ, beneficiarii fiind tot cei doi magnati, Ioan si Viorel Micula. Mihai Bar a fost exclus din PSD in urma cu doi ani, dupa un scandal declansat la conferinta judeteana a PSD, cand parlamentarul a fost schimbat din functie si inlocuit cu Florian Serac. Deputatul a contestat atunci atat modul de derulare al alegerilor, cat si pe noul lider de filiala, declarand, in cadrul unei conferinte de presa, ca a fost invins de "mafie". Bar l-a acuzat direct pe noul presedinte Serac de relatii neprincipiale cu fiul fostului prefect, Adrian Tarau, cercetat pentru contrabanda cu petrol. "Inainte de alegerile din 2000, Serac mi-a propus sa-i dau lui Adrian Tarau un loc eligibil pe listele PDSR Bihor pentru Camera Deputatilor, in schimbul unei contributii de 1,5 miliarde de lei la campania electorala. Cand am refuzat, Serac a venit cu o noua varianta. Sa-l pun pe el pe lista si imi da la campanie 2 miliarde de lei", a declarat atunci Bar. Serac a fost, la randul lui, schimbat din functie la sfarsitul lunii martie, atat din functia de lider al PSD Bihor, cat si din cea de prefect, in urma acuzatiilor de coruptie lansate la adresa sa si care au determinat autosesizarea Parchetului National Anticoruptie. Odata cu schimbarea lui Serac, membrii Delegatiei Permanente a PSD, Dan Matei Agathon si Serban Mihailescu, au inlocuit marea majoritate a membrilor Delegatiei Permanente a PSD Bihor si l-au numit la carma organizatiei municipale pe Ioan Mang, fostul presedinte executiv al PSD Bihor. Mihailescu a anuntat atunci si ca functia respectiva i-a fost incredintata lui Mang tocmai pe considerentul ca acesta va fi candidatul social-democratilor la Primaria Oradea. Noua decizie a provocat rumoare in mediul politic oradean. In timp ce liderii PSD refuza sa comenteze, pedeistii, principalii adversari ai social-democratilor la Primaria Oradea, pun schimbarea de pozitie pe seama lipsei de candidati viabili in teritoriu. "Domnul Bar a reusit sa convinga conducerea PSD ca e cel mai bun. Mai trebuie sa-si convinga colegii de filiala, care nu l-au vrut pana mai ieri nici in partid, si, bineinteles, electoratul", a declarat presedintele PD Bihor, primarul Petru Filip. Mihai Bar este linistit. "Am fost chemat la Delegatia Permanenta a partidului, unde mi s-a spus ca s-a ajuns la concluzia ca trebuie castigata Primaria Oradea si ca Mihai Bar poate sa o faca. Eu sunt convins de faptul ca asa va fi, ca voi fi castigatorul alegerilor", sustine Mihai Bar. Deputatul spune ca, desi a fost exclus din PSD, niciodata nu s-a considerat "in afara partidului". "Odata cu schimbarea fostei conduceri, reprezentata de fostul prefect Florian Serac, s-a creat o atmosfera normala in partid, iar revenirea mea este fireasca. De acum incolo, nu mai conteaza decat un singur lucru: pot sau nu sa-l bat pe Filip (n.r. - Petru Filip, actualul primar si candidat al PD la un nou mandat)", a mai declarat, miercuri, deputatul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite