Deputaţii independenţi au câştigat şefia Comisiei de buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai multe încercări nereuşite, deputaţii UNPR au reuşit să obţină preşedinţia unei comisii permanente, la care au dreptul după ce Curtea Constituţională i-a recunoscut ca grup parlamentar. Este vorba de Comisia de buget, în fruntea căreia a fost propusă Maria Barna.

Comisia de buget-finanţe, condusă până acum de deputatul social-democrat Viorel Ştefan, va fi preluată de reprezentanta independenţilor în urma unui vot dat de plen în acest sens. Deputaţii au aprobat în absenţa Opoziţiei un "acord al liderilor de grup" potrivit căruia preşedinţia acestei comisii să fie transferată de la PSD la UNPR.

Social-democraţii au contestat procedura de supunere la vot a unui acord al liderilor grupurilor parlementare, fără a se elabora un proiect de modificare a Regulamentului referitor la stabilirea preşedinţiei comisiilor permanente.

Aura Vasile acuză Puterea de „prostituţie”

Liderul grupului PSD, Mircea Duşa, a susţinut că şefia unei comisii nu poate fi retrasă decât de grupul parlamentar care a propus acel preşedinte, iar social-democratul Aura Vasile a catalogat iniţiativa aleşilor Puterii drept „prostituţie”. Liderul PSD, Victor Ponta, a explicat după vot că Opoziţia a absentat de la vot deoarece timp de 21 de ani preşedinţia comisiilor a fost stabilită conform Constituţiei şi a votului popular, iar acum este prima dată când se schimbă această regulă.

În urmă cu două săptămâni, liderul deputaţilor independenţi, Eugen Nicolicea, a încercat fără succes să obţină şefia Comisiei de Muncă, pe care UNPR-iştii o ceruseră iniţial. Nicolicea i-a cerut atunci preşedintelui comisiei, liberalul Victor Paul Dobre, care conducea şedinţa să supună la vot solicitarea de schimbare a conducerii comisiei. Dobre a refuzat iar reprezentanţii Puterii s-au retras de la lucrări.

În urma acestei divergenţe, liberalul şi-a păstrat funcţia, dar Eugen Nicolicea l-a reclamat la Biroul Permanent al Camerei, cerând să fie suspendat timp de lună de la activitatea Camerei pentru încălcarea Regulamentului. 

Liderul UNPR, Marian Sârbu, a afirmat că, în urma refuzului liberalilor de a ceda Comisia de muncă, li s-a acordat Comisia de buget „prin înţelegerea liderilor grupurilor parlamentare”. Şeful deputaţilor PSD, Mircea Duşa, se plângea zilele trecute că social-democraţii vor fi cei nevoiţi să renunţe la şefia unei comisii. Sârbu a mai precizat că şefia Comisiei de buget va fi preluată de independenta Maria Barna, membră a Comisiei de muncă. Barna, care privine din rândul sindicaliştilor,  a demisionat din PSD în aprilie anul trecut şi s-a înscris în UNPR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite