UPDATE Lustrati vor fi doar cei numiti.Foştii procurori comunişti, incluşi în legea lustraţiei.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mate Andras este cel care a adus amendamentul la legea lustraţiei
Mate Andras este cel care a adus amendamentul la legea lustraţiei

Proiectul Legii lustraţiei, care are în vedere interzicerea unor drepturi pentru cei care au făcut parte din aparatul de partid în vremea regimului comunist, a fost adoptat marţi pe articole de plenul Camerei Deputaţilor - for decizional în acest sens.

UPDATE Legea Lustraţiei, votată de Camera Deputaţilor prevede că persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist nu vor putea fi numite în funcţie timp de cinci ani.

Lustraţia afectează numai persoanele numite, nu alese în funcţie . Potrivit deciziei Curţii Constituţionale, persoanele lustrabile pot ocupa doar funcţii alese. Deşi textul iniţial prevedea interdicţia de a candida la o funcţie, judecătorii Curţii Constituţionale au considerat că aceasta este o îngrădire a dreptului constituţional de a alege şi de a fi ales.

Legea prevede că vor fi lustrate persoanele care au avut funcţii politice de conducere retribuite de PCR, în aparatul central, regional, raional al Partidului Muncitoresc Român, membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de miniştri, directorii de editură, persoanele din structurile Securităţii sau colaboratorii acesteia. Pe lista lustrabililor au fost adăugaţi, marţi, şi foştii procurori comunişti, la iniţiativa lui Mate Andras(UDMR).

"După 22 de ani, nu pot accepta ca un fost procuror comunist care a făcut poliţie politică, care a persecutat oameni până în '89 să poată accede în Parlament, să fie miniştri sau să conducă consilii judeţene, consilii locale", a afirmat Mate Andras Levente, adăugând că face această propunere pentru că nu poate să reziste rugăminţilor în genunchi ale unui domn condamnat pe nedrept care a stat 8 ani în închisoare.

Iniţial, textul legii prevedea şi lustrarea celor care au făcut parte din conducerea UTC şi foştii şefi de servicii diplomatice, însă liderul deputaţilor PDL a adus amendamentul ca cele două categorii să fie scoase de sub incidenţa legii.

Cei vizaţi de lege nu pot ocupa funcţii precum aceea de premier, ministru, secretar de stat, subsecretar de stat, directori şi directori adjuncţi ai serviciilor (SRI,SIE, SPP), membru în conducerea ANI, membru CEDO, secretar general, secretar general adjunct , şef de departament sau director în serviciile Parlamentului, membru CNSAS sau la conducerea BNR, preşedinte sau procuror al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau procuror DNA, precum şi membru în instituţiile finanţate de stat pentru studierea istoriei, totalitarismului şi a crimelor comunismului, precum şi a Revoluţiei din 1989.

Liderul deputaţilor PDL Mircea Toader a propus să fie scoşi de sub incidenţa legii lustraţiei cei care au făcut parte din conducerea UTC, dar şi din misiunile diplomatice. Deşi deputaţii UDMR s-au împotrivit amendamentului, legea a fost adoptată în această formă.
Dacă legea ar fi fost adoptată în forma ei iniţială, fostul premier Emil Boc, premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi noul director SIE, Teodor Meleşcanu ar fi fost lustraţi. Aceasta l-a determinat pe liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, să susţină că „PDL şi-a modificat legea lustraţiei pe picior".

Deputaţii au acceptat două amendamente.

Astfel, cei care au făcut parte din fostul UTC nu vor fi lustrabili. Un alt amendament este ca un fost procuror comunist care a făcut poliţie politică să nu mai facă parte din actuala viaţă politică.

Amendamentele au aparţinut deputaţilor Mircea Toader (PDL), Mate Andras (UDMR) şi Mircea Grosaru - minorităţi naţionale

Iniţial, amendamentele au fost respinse de comisia juridică, fapt care a provocat protestul unui fost deţinut politic, Constantin Soare. Acesta a îngenuncheat în faţa uşii comisiei juridice, explicându-le deputaţilor că nu este de acord ca foştii procurori comunişti, care au bătut oameni în închisoare să fie exceptaţi de lege.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite