Deputaţii PSD, lideri în topul apariţiilor în ziare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarii Camerei Deputaţilor întocmesc periodic un barometru de imagine al forului legislativ, care poate fi consultat de către cei interesaţi pe site-ul instituţiei. Potrivit ultimului

Funcţionarii Camerei Deputaţilor întocmesc periodic un barometru de imagine al forului legislativ, care poate fi consultat de către cei interesaţi pe site-ul instituţiei.
Potrivit ultimului studiu de acest gen, realizat în perioada 4-10 septembrie 2006, deputatul PSD Victor Ponta conduce în "clasamentul" apariţiilor, în context neutru, în presa scrisă, fiind urmat de Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu, recent plecat din grupul social-democraţilor. Fruntaş la mediatizare este şi grupul parlamentar al PSD (21,6 la sută), care le devansează pe cele ale liberalilor (18,7 la sută) şi democraţilor (18,1 la sută). Barometrul evidenţiază faptul că, din totalul referirilor la Camera Deputaţilor, 83,4 la sută sunt în context neutru, 16,1 la sută în context negativ şi doar 0,5 la sută în context pozitiv. Proiectul de lege cel mai mediatizat reglementează înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate - 45,1 la sută, pe locul secund figurând actul normativ privind statutul minorităţilor naţionale - 14,1 la sută. Poziţia a treia este ocupată de proiectul referitor la alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European - 11,5 la sută, la nici un procent distanţă - 10,6 - situându-se Legea privind numirea procurorilor cu avizul CSM, şi nu al Ministerului Justiţiei. Comisia pentru cultură s-a dovedit cea mai vizibilă pentru mass-media, adjudecându-şi un procentaj de 24,5 la sută, "lanterna roşie" a acestui clasament fiind Comisia pentru controlul activităţii SIE, cu 1,1 la sută.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite