Declaraţiile lui Iliescu agită apele în PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Dâncu a afirmat că Ion Iliescu reprezintă doar stânga provenită din vechiul sistem Mircea Geoană a preferat să nu comenteze, invocând moratoriul de la Braşov, afirmaţiile lui

Vasile Dâncu a afirmat că Ion Iliescu reprezintă doar stânga provenită din vechiul sistem

Mircea Geoană a preferat să nu comenteze, invocând moratoriul de la Braşov, afirmaţiile lui Iliescu în care fostul şef de stat a spus că purtătorii de mesaj ai stângii româneşti sunt nişte "filfizoni".

Replica pesediştilor a venit din partea lui Vasile Dâncu, care a spus că societatea actuală nu ar trebui să fie atentă la ce spune Iliescu. În replică, fostul preşedinte afirmă că "este forţată raportarea unor aprecieri cu caracter general la evenimente şi dispute actuale în PSD".

"Suntem oameni de onoare, am luat o decizie la Braşov, la Comitetul Executiv Naţional şi ne vom respecta cuvântul dat", a fost reacţia preşedintelui PSD Mircea Geoană la aprecierile lui Iliescu.

O poziţie mai fermă a adoptat Vasile Dâncu, unul dintre liderii grupului de la Cluj. "Nu cred că societatea românească ar trebui să fie atentă la ce spune Ion Iliescu", a declarat Dâncu.

El a mai spus că Ion Iliescu nu reprezintă decât o parte a stângii, "stânga care provine din vechiul sistem".
"Modul în care încearcă să-şi aroge totalitatea stângii nouă ne face rău. Stânga nostalgică nu mai există", a afirmat Dâncu. Întrebat cum comentează declaraţiile lui Iliescu despre apariţia unor aripi în PSD care să se îndrepte spre stânga sau spre centru, Dâncu a declarat că "cei care au votat pentru susţinerea unui guvern de dreapta nu pot să afirme aceste lucruri.

Curent stânga-dreapta nu există". Potrivit lui Dâncu, cei care au votat împotriva moţiunii de cenzură a PSD "au reuşit să trădeze cauza stângii".

Senatorul PSD Şerban Nicolae, considerat un apropiat al preşedintelui, a afirmat că nu crede că Iliescu s-a referit la liderii PSD. "Nu cred că preşedintele a făcut vreo referire la PSD şi liderii PSD în contextul în care era vorba despre situaţia stângii româneşti în UE", a afirmat senatorul PSD.

Iliescu: Afirmaţiile mele au fost scoase din context

Ion Iliescu a trimis un drept la replică în care afirmă că "este forţată raportarea unor aprecieri cu caracter general la evenimente şi dispute actuale în PSD". Fostul şef de stat mai spune că nu s-a referit la PSD sau lideri ai partidului când a vorbit despre calitatea necesară mesajelor de stânga şi a purtătorilor de stânga.

"Cu regret am constatat că în ziarul <> , din ziua de 19 octombrie, apare o relatare despre intervenţia mea la Simpozionul pe tema <> , care prezintă în mod deformat cele spuse de mine.

În esenţă, intervenţia mea s-a referit la oportunităţile create de integrarea noastră în UE şi obiectivul strategic major al ţării de a reduce decalajele care ne despart de ţările europene dezvoltate, ca şi nevoia de a promova politici economice bazate pe conceptul de economie socială de piaţă, inspirate de modelul social european pentru a atenua polarizarea socială pe care a provocat-o tranziţia spre economia de piaţă.

Nu numai că sunt rupte din context cele câteva relatări privind mesajul social-democrat de stânga în acest context, dar titlurile din pagina 1 şi 7 sunt cu totul rupte de sensul intervenţiei mele. Eu nu m-am referit, aşa cum rezultă din relatarea dv., la PSD sau lideri ai PSD când am vorbit despre calitatea necesară a mesajelor de stânga şi a purtătorilor de mesaje.

Este forţată raportarea unor aprecieri cu caracter general la evenimente şi dispute actuale din PSD. Ţinând seamă de prejudiciul creat prin citarea deformată a spuselor mele, vă rog să publicaţi acest drept la replică", spune Ion Iliescu.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite