Darurile preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul mesaj al preşedintelui Traian Băsescu, transmis liberalilor prin intermediul postului public de televiziune, este cât se poate de clar: "Scăpaţi de Tăriceanu şi rămâneţi la

Ultimul mesaj al preşedintelui Traian Băsescu, transmis liberalilor prin intermediul postului public de televiziune, este cât se poate de clar: "Scăpaţi de Tăriceanu şi rămâneţi la guvernare!". Tentant pentru unii lideri ai PNL, alarmant pentru alţii. Numai că aceia dintre liberali care cochetează cu ideea îndepărtării actualului premier de la conducerea partidului se tem de "darurile" lui Băsescu.

Asta cu atât mai mult cu cât şeful statului a amintit şi de posibilitatea "reanalizării" relaţiei PNL-PLD, după instalarea noului guvern de dreapta. Pelediştii lui Valeriu Stoica, Gheorghe Flutur şi Theodor Stolojan (în această ordine) stau la pândă. Ei ştiu foarte bine că o fuziune cu PD nu e convenabilă. Democraţii strâmbă din nas, iar înregimentarea lor cu forţa, prin ordin de la Cotroceni, nu le-ar schimba statutul de "a cincea roată la căruţă". Scopul PLD este revenirea în PNL şi recăpătarea controlului asupra acestui partid. De fapt, asta ţinteşte şi Traian Băsescu scoţând pe piaţă varianta regrupării Alianţei D.A., într-un guvern PD-PNL-PLD.

Umbra preşedintelui pluteşte şi peste social-democraţi. Mircea Geoană este ademenit cu perspectiva cooptării la guvernare, într-o formulă incertă. Preţul? Înlăturarea din PSD a lui Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase şi a celor care îi susţin. Traian Băsescu i-a indicat pe social-democraţii "d e comitet" cu care "se poate lucra" - "politicienii ardeleni". Adică grupul de la Cluj. Practic, şeful statului ne-a spus ce fel de configuraţie politică i-ar conveni, odată cu adoptarea moţiunii de cenzură: un PD puternic, un PNL docil şi un PSD sub control.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite