Dan Voiculescu: „Acest dosar se va tranşa la CEDO, demersurile juridice sunt pregătite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu: „Mă lupt eu cu balaurul şi nu mă tem“  Fotografii: Marian Iliescu
Dan Voiculescu: „Mă lupt eu cu balaurul şi nu mă tem“ Fotografii: Marian Iliescu

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a colaborat cu securitatea, au anunţat joi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia fiind irevocabilă.

Voiculescu a anunţat, pe blogul personal, că această decizie este una incorectă şi că procesul va continua la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). „Curtea Supremă a decis să menţină hotărârea Curţii de Apel în procesul pe care l-am intentat CNSAS. Este un verdict absolut incorect, care reflectă imensele presiuni exercitate asupra magistraţilor. Procesul va continua la CEDO! Decizia ÎCCJ îmi oferă posibilitatea de a prezenta acest dosar în faţa unei instanţe europene, absolut independente, care se plasează în afara oricărei suspiciuni", a scris liderul conservatorilor.

Mai mult, Dan Voiculescu a precizat că Înalta Curte a respins toate acuzaţiile formulate la adresa sa, mai puţin faptul că a refuzat să fugă din ţară. „Confirmând decizia Curţii de Apel, Înalta Curte a respins practic toate acuzaţiile formulate la adresa mea, mai puţin faptul că i-am comunicat directorului întreprinderii de comerţ exterior al cărei angajat eram, că un cetăţean austriac mă presa să fug din tara. Atât a mai rămas din „mitul colaborării": refuzul meu de a fugi din ţară. Acest episod nu are, în mod evident, nicio legatura cu Securitatea. Toate celelalte acuzatii au fost considerate nefondate de Justiţie, iar cine le va mai mai invoca va răspunde civil şi penal", a încheiat acesta.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite