Dambovita, Vrancea si Giurgiu, cele mai pesediste judete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dambovita este judetul in care partidul de guvernamant a obtinut un scor record in ceea ce priveste mandatele de primar puse in joc in cele doua tururi de scrutin: 84,52 la suta. Cu alte cuvinte, PSD

Dambovita este judetul in care partidul de guvernamant a obtinut un scor record in ceea ce priveste mandatele de primar puse in joc in cele doua tururi de scrutin: 84,52 la suta. Cu alte cuvinte, PSD are in Dambovita peste 80 la suta din primarii din judet. Scoruri comparabile s-au inregistrat in Vrancea si Giurgiu - 83,33 la suta din numarul de mandate, conform datelor furnizate de catre Biroul Electoral Central. Succes a avut PSD si in Neamt (71,60 la suta din numarul de mandate de primar) si Suceava (70,54%). La polul opus se afla Capitala, unde PSD nu a obtinut decat un singur mandat de primar. Formatiunea condusa de Adrian Nastase se poate consola cu gandul ca detine majoritatea mandatelor de primar in 24 dintre judetele tarii, avand, in total, 1.695 mandate, adica 54,33% din fotoliile de primar din Romania. PNL sta cel mai bine in Valcea, cu 28,09 la suta din mandate, la Teleorman - 27,08 la suta si la Ilfov - 23,08 la suta. In Covasna si Harghita, liberalii nu au reusit sa ia nici un mandat, spre deosebire de aliatii lor democrati, care se pot mandri cu un primar in Covasna. Liberalii au, in total, 442 de mandate, adica 14,17 la suta, in timp ce pedistii au 376 (12,05 la suta). PD este cel mai bine reprezentat in Arad - 25,64 la suta din primarii din judet, precum si in Galati - 23,81 la suta si Ilfov - 23,08 la suta. Alianta "Dreptate si Adevar" a castigat 66,67 la suta in Bucuresti si 7,41 la suta in Cluj. UDMR se claseaza pe locul al patrulea in topul formatiunilor cu cei mai multi primari - 186 de mandate (5,96 la suta), cu scorurile cele mai ridicate in zonele cu populatie preponderent maghiara: Harghita (74,63 la suta), Covasna (56,82 la suta) si Mures (36,27 la suta). Partidul Umanist din Romania are cele mai bune scoruri in Prahova - 12,62 la suta, Arad - 11,54 la suta si Galati - 9,52%, cu un numar total de primari de 121 (3,88 la suta). Plutonul celor mai semnificative partide din perspectiva alegerilor locale se incheie cu PRM: 81 de primari, adica 2,60 la suta. Formatiunea lui C.V Tudor sta cel mai bine in Botosani (11,69 la suta), Olt (9,01 la suta) si Vaslui (8,14 la suta), dar nu a reusit sa ia nici un mandat de primar in 15 dintre judete. In josul clasamentului la locale sunt 13 partide care nu au reusit sa ia nici un mandat de primar, ele adunand impreuna cateva zeci de mii de voturi. Printre acestea: Partidul Pensionarilor si Protectiei Sociale, Partidul Muncitoresc Roman, Partidul Crestin Democrat, Partidul Tinerilor din Romania si Partidul "Pentru Patrie".

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite