Dacian, în locul lui Decebal Traian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Dacian Cioloş, a acceptat aseară, după şedinţa conducerii PNL, propunerea premierului de a ocupa fotoliul rămas vacant în urma demisiei lui

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Dacian Cioloş, a acceptat aseară, după şedinţa conducerii PNL, propunerea premierului de a ocupa fotoliul rămas vacant în urma demisiei lui Remeş

Liderii liberalilor au ajuns aseară la un rezultat în privinţa desemnării noului ministru al agriculturii.

După ce deputaţii Dan Motreanu şi Dan Radu Ruşanu au refuzat portofoliul, premierul a avut de ales între Ilie Bolojan, secretarul general al guvernului, şi Dacian Cioloş, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, acesta din urmă adjudecându-şi postul.

Liderii PNL nu s-au grăbit, în primă fază, să se întrunească în şedinţă pentru a analiza consecinţele filmului difuzat de TVR, preferând consultările telefonice.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut caseta difuzată de televiziunea publică şi, în urma vizionării, a decis să-i solicite ministrului agriculturii să demisioneze. Liderul PNL i-a chemat abia ieri după-amiază pe membrii conducerii partidului la Palatul Victoria, unde, timp de câteva ore, au căutat un înlocuitor pentru Remeş.

Deputaţii Dan Motreanu şi Dan Radu Ruşanu, secretarii de stat din Ministerul Agriculturii Gheorghe Albu şi Dacian Cioloş sau secretarul general al guvernului, Ilie Bolojan, au fost variantele vehiculate pentru această funcţie. Primii doi au refuzat, potrivit unor surse, să-şi asume un portofoliu cu asemenea probleme, precum Agricultura.

Înainte de întâlnirea cu membrii Biroului Politic al partidului, Tăriceanu a avut o discuţie privată şi cu senatorii Radu Stroe - preşedintele Comisiei SRI - şi Norica Nicolai - vicepreşedinte al Comisiei de apărare.

Demisia lui Remeş a redeschis discuţia despre necesitatea remanierii guvernamentale, o aripă din PNL insistând pentru înlăturarea miniştrilor cu probleme în justiţie - Paul Păcuraru şi Tudor Chiuariu - astfel încât formaţiunea să intre "curăţată" în euroalegeri.

Opinia majoritară la vârful PNL este însă că Păcuraru şi Chiuariu trebuie să rămână în funcţii pentru că înlocuirea lor ar echivala cu recunoaşterea vinovăţiei. Nici lipsa de reacţie a primului-ministru nu a trecut neobservată în partid, vicepreşedintele Crin Antonescu criticându-l pe Tăriceanu pentru acest lucru.

Liberalii, năuciţi după lovitura TVR

Liberalii au fost prinşi pe picior greşit de difuzarea, la TVR, a înregistrării presupusei mite primite de Remeş.
Televiziunea publică a prezentat imagini surprinse în timp ce ministrul agriculturii accepta un plic de la Ioan Avram Mureşan, pentru a favoriza un om de afaceri.

Primul-ministru a considerat că titularul portofoliului Agriculturii nu îşi mai poate exercita în mod eficient atribuţiile şi că, în perioada următoare, este esenţială funcţionarea normală a ministerului.

De altfel, Comisia Europeană a înştiinţat autorităţile române de faptul că au la dispoziţie o lună pentru a corecta deficienţele în privinţa utilizării subvenţiilor europene în domeniu. În caz contrar, ţara noastră riscă aplicarea clauzei de salvgardare şi, implicit, pierderea a 388 milioane de euro.

De formaţie inginer agro-economist, Dacian Cioloş ocupă în prezent funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Doctorand în economia dezvoltării agricole, agroalimentare şi rurale, a urmat cursurile Ecole Nationale Superieure Agronomique Montpellier.

În plan profesional a activat ca Task Manager pentru agricultură şi dezvoltare rurală la nivelul delegaţiei Comisiei Europene în România.

Mureşan: DNA e un câine turbat

Ioan Avram Mureşan a declarat că procurorii i-au încălcat toate drepturile prin difuzarea imaginilor şi a anunţat că va depune plângeri la CEDO şi la Congresul SUA. Mureşan a spus că DNA este un câine turbat, aparţinând preşedintelui Băsescu.

"Ştim cu toţii că, dacă un câine este turbat, trebuie împuşcat", a afirmat Ioan Mureşan. Fostul ministru al agriculturii a declarat în faţa ţărăniştilor maramureşeni, care l-au întâmpinat cu pălincă, caltaboş şi plăcinte, că nu avea în mână un plic cu bani, ci un dosar cu acte despre retrocedarea Episcopiei Greco-Catolice din Baia Mare. "Nu mi se pare normal ca Tăriceanu să îi ceară demisia lui Remeş", a mai spus Mureşan. (Mica Şvab)

Se reface coaliţia de la moţiune: PSD - PD - PLD

PD: Altă moţiune de cenzură

PD, prin trei dintre liderii săi - Emil Boc, Vasile Blaga şi Cezar Preda -, a cerut, ieri, demisia Guvernului Tăriceanu. Dacă guvernul nu demisionează, PD ar putea depune o moţiune de cenzură, una din variantele politice care se va discuta, pe 15 octombrie, în Colegiul Director PD. "Este o situaţie deosebită, fără precedent în România", a declarat, ieri, Cezar Preda.

El a arătat că 21 milioane de români au văzut la televizor că există corupţie şi consideră că, în consecinţă, "cei 322 vor încerca să rupă rândurile şi să dea ţării alt guvern". De la Cluj, preşedintele PD, Emil Boc, a declarat că "România nu îşi permite să fie condusă de guvernul-şpagă". El este de părere că demisia ministrului agriculturii nu îndepărtează nici pericolul activării clauzei de salvgardare pentru agricultură şi nici suspiciunile de corupţie.

PSD: Guvernul trebuie să demisioneze

"În opinia PSD, guvernul trebuie să demisioneze urgent, ar fi un gest de asumare politică şi de responsabilitate", a fost reacţia vicepreşedintelui PSD Cristian Diaconescu. El a mai anunţat că social-democraţii cer o anchetă a Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu difuzarea publică a probelor strânse de DNA.

Liderul PSD a avertizat că ratingul României ar putea să scadă pe principalele burse internaţionale, în următoarele săptămâni, ca o consecinţă a "riscului politic care pare că a intrat într-o spirală necontrolabilă".

Cristian Diaconescu, fost ministru al justiţiei, a arătat că, în condiţiile în care probe din dosarul instrumentat împotriva lui Decebal Traian Remeş au apărut la televiziune şi au fost comentate şi dezbătute de o ţară întreagă, va fi foarte dificil ca aceste mijloace de probă să poată fi coroborate cu altele şi folosite de sistemul judiciar.

PLD: Tăriceanu, principalul responsabil

Theodor Stolojan solicită "demisia de urgenţă" a premierului Tăriceanu, "principalul responsabil pentru numirea în funcţia de ministru a unui om precum Decebal Traian Remeş". "Consider că Guvernul Tăriceanu II este o dezamăgire uriaşă pentru România. Credibilitatea acestui guvern este făcută praf, iar rămânerea lui în funcţie riscă să compromită grav România în ochii partenerilor europeni", mai declară Theodor Stolojan în comunicatul de presă remis ieri. (Oana Iuraşcu/Alexandru Macoveiciuc)

Oficialii UE, rezervaţi în declaraţii

Comisarul european pentru justiţie, Franco Frattini, a refuzat să comenteze demisia ministrului Decebal Traian Remeş, rezumându-se la a preciza că monitorizarea luptei anticorupţie continuă. Ofiţerul de presă al lui Frattini, Ricardo Mosca, a spus, potrivit NewsIn, că orice mesaj pe care l-ar da Comisia acum ar fi contraproductiv.

Totuşi, experţi de la Bruxelles au confirmat pentru "Adevărul" faptul că, în spaţiul UE, a da publicităţii o probă din dosar constituie o ilegalitate. Din acest motiv, oficialii europeni sunt extrem de rezervaţi în declaraţii. Purtătorul de cuvânt al comisarului pentru agricultură, Michael Mann, a declarat că nu este interesat de numele viitorului titular al portofoliului, ci de rezolvarea problemelor care sunt de natură să activeze clauza de salvgardare în domeniu.

"Deocamdată, situaţia este destul de rea pentru imaginea României. Trebuie să înceteze intercalarea diferendelor politice dintre preşedinte, guvern şi opoziţie cu acuzaţiile de mită şi corupţie. Faptul că ministrul a demisionat arată că există ceva împotriva lui, pentru că altfel nu ar fi demisionat", a spus vicepreşedintele grupului socialist din Parlamentul European, Hannes Swoboda, într-un interviu acordat RFI. (George Rădulescu)

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite