Curtea Constituţională, marele arbitru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe dintre legile importante adoptate de Parlament au fost modificate de magistraţii Curţii. Conflictul instituţional dintre puterile statului, dar şi graba electorală a Parlamentului de a adopta au transformat Curtea Constituţională în principalul arbitru al scenei publice.

În 2008, magistraţii CCR au trimis spre publicare în Monitorul Oficial nu mai puţin de 1874 de decizii. 28 dintre acestea au fost hotărâri de admitere a contestaţiilor formulate de diverse instituţii. În ultima perioadă, pe masa judecătorilor au ajuns mai multe acte normative cu greutate, cum ar fi votul uninominal, legea Curţii de Conturi sau majorarea salariilor profesorilor.

Concurs de contestaţii la legea caselor

PDL a contestat ieri modificările aduse de Parlament la Legea caselor naţionalizate, motivând că actul normativ încalcă articolul 44 din Constituţie, care prevede că proprietatea este garantată, iar naţionalizarea este interzisă.

Şi liberalii se pregătesc să facă acest gest, vicepreşedintele Teodor Meleşcanu anunţând că grupul deputaţilor PNL va trimite documentul la Curte în următoarele două zile. Actul normativ care reglementează activitatea Curţii de Conturi, contestat de şeful statului, va fi analizat mâine de judecătorii CCR.

Băsescu a sesizat instituţia în legătură cu articolele care permit organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi după un regulament intern şi să stabilească amenzi, precum şi cu cele referitoare la pensii, numirea consilierilor şi suspendări. Magistraţii CCR au mai respins la 1 octombrie o altă sesizare referitoare la aceeaşi lege, formulată de 60 de parlamentari.

Salariile profesorilor, la mâna judecătorilor

Magistraţii CCR au fost chemaţi să se pronunţe şi asupra deciziei de majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice, votată recent de Parlament. Guvernul a contestat legea, susţinând că aceasta va determina discrepanţe bugetare majore şi va impune, în final, majorarea salariului minim brut şi a punctului de pensie.

 În primăvara acestui an, Curtea a decis că legea de introducere a votului uninominal, contestată de PRM şi de PC, este constituţională. Este posibil ca instituţia să fie din nou sesizată pe acest subiect, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor anunţând că va recurge la această soluţie dacă instanţa de apel va respinge contestaţia Hotărârii de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale.

Arbitru între instituţii

Curtea s-a pronunţat, de la înfiinţare şi până în prezent, în 12 cereri de soluţionare a conflictului juridic între autorităţile publice. În cursul acestui an, judecătorii au admis două astfel de solicitări care vizau conflicte între Preşedinţie şi Guvern, între preşedinte şi Parlament sau între Ministerul Public şi Camera Deputaţilor.

Nici regulamentele de funcţionare a celor două Camere nu au scăpat de judecata CCR. Recent, instituţia a declarat neconstituţionale articolele care reglementează procedura de vot în cazul cererilor de urmărire penală a miniştrilor parlamentari.

12.069

- de sesizări a avut de soluţionat Curtea Constituţională de la înfiinţare şi până în prezent

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite