Barometrul „Adevărul“: Cum se colorează politic regiunile istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii şi social-democraţii ar câştiga, potrivit barometrului „Adevărul“, în toate zonele ţării, dar scorul Opoziţiei variază de la 60,7% în Muntenia la 45,4% în Transilvania.

La nivel naţional, USL ar obţine 53,4% şi şi-ar realiza obiectivul de a obţine peste jumătate plus unu din voturi. După ce în luna decembrie alianţa dintre PSD şi PNL coborâse la 49,2%, luna ianuarie 2012, marcată de proteste de stradă, a adus şi „revigorarea" Opoziţiei.

Distanţa dintre USL şi PDL a crescut în aceste fel la aproape 40%, democrat-liberalii fiind cotaţi cu 15,8%. Partidul Poporului, patronat de Dan Diaconescu, „suflă" în ceafa PDL, având 13,9%.

PRM are 6,6%, formaţiunea condusă de Corneliu Vadim Tudor fiind la limita pragului electoral de 5%. În Parlament ar mai intra UDMR cu 5,8%, în condiţiile în care formaţiunea condusă de Kelemen Hunor avea, până recent, în jur de 7%.

Şefii de consilii judeţene creează un avantaj USL

„Grosul" voturilor USL provine din Muntenia, unde Opoziţia ar obţine 60,7%, scor  explicabil prin faptul că PSD şi PNL deţin 13 din cei 16 şefi de consilii judeţene din această regiune.  „Prestaţia" electorală a unor lideri din această zonă, cum ar fi Liviu Dragnea (şeful CJ Teleorman) sau Constantin Nicolescu (şeful CJ Argeş), a îmbunătăţit, de fiecare dată, scorul PSD.

Este şi singura zonă în care podiumul este diferit faţă de cel la nivel naţional, Partidul Poporului ocupând locul doi, cu 15,5% din voturi. PDL se clasează pe locul trei, cu 10,8% din opţiunile celor care s-ar prezenta la urne.

Click pe foto pentru a vedea rezultatele sondajului realizat de IMAS



Opoziţia domină clar şi în Bucureşti, întrunind 54,3% din voturi. Cu toate acestea, USL este departe de scorurile din trecut, în noiembrie 2011 alianţa întrunind 63,3%  - maximul înregistrat în Capitală. PDL are în Bucureşti cel mai ridicat nivel de popularitate - 25,5%,  mult peste media naţională de 15,8%. Nu este o surpriză, având în vedere că, în Bucureşti, media PDL a fost, în permanenţă, mai bună decât în restul ţării. Partidul Poporului ar obţine 13%, iar PRM are 5,2%.

În Moldova, USL ar câştiga cu 52,4% din voturi. Moldova a fost un fief tradiţional al PSD, dar, între timp, social-democraţii şi-au mai pierdut din influenţă. PDL are 20,8%, dar experienţa alegerilor parţiale din Neamţ dovedeşte că, sub bagheta unui baron local ca Gheorghe Ştefan, democrat-liberalii pot depăşi aşteptările. Partidul Poporului este cotat cu 15%, cel mai ridicat procent la nivel naţional. PRM are, în această regiune, 5,9%. Partidul condus de Gigi Becali, PNG, înregistrează un rezultat peste media naţională, având 4,2%.

Transilvania, excepţia de la regulă

Transilvania este singura regiune istorică unde USL nu obţine peste jumătate plus unu din voturi, având 45,4%. Social-democraţii nu au fost niciodată preferaţii transilvănenilor, în timp ce PNL nu are structuri teritoriale suficient de puternice pentru a atrage voturi.

O altă explicaţie a scorului USL este ponderea UDMR, care ar  obţine 15,9%, în condiţiile în care alegătorii de origine maghiară sunt grupaţi în această regiune. În aceste condiţii, PDL nu beneficiază prea mult de scepticismul ardelenilor faţă de USL, democrat-liberalii fiind cotaţi cu 16,7%, cu puţin peste media naţională de 15,8%. Partidul Poporului are 11,9% iar PRM, 4,7%. 

Protestele, incluse de sondaj

Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 11-17 ianuarie, cuprinzând şi zilele cele  mai fierbinţi ale protestelor de stradă. Volumul eşantionului este de 1.039 de persoane, iar eroarea maximă de plus, minus, 3%.

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite