Cum s-a mutat bătălia politică în stradă: Puterea a “sufocat” Parlamentul

Marea Britanie a "inventat" Parlamentul pentru a avea un loc unde să se poarte luptele politice şi pentru a evita războaiele civile. În România anului 2012, Parlamentul a devenit o instituţie decorativă iar bătăliile politice s-au mutat în stradă.

În România post-revoluţionară, Parlamentul a fost, multă vreme, un for al bătăliilor, negocierilor şi, în final, al deciziilor politice. Perioada cea mai fastă a fost cea dintre 1996 şi 2000, când fiecare proiect legislativ a fost discutat articol cu articol. Legea caselor naţionalizate, promovată de PNŢCD, principalul partid de guvernământ de atunci, este cel mai elocvente exemplu. Primul articol al legii a fost discutat câteva zile la rând, Opoziţia de atunci, reprezentată de PDSR, având zeci de amendamente,
Primul pas în involuţia influenţei parlamentare s-a produs în 2001, după venirea lu Putere a lui Adrian Năstase. PSD a eliminate discutarea în plen a unor amendamente care nu fuseseră analizate în comisiile de resort. Deşi modificarea era una aparent de natură tehnică efectele sale au fost politice. Adrian Năstase asalta legislativul cu numeroase proiecte de legi, iar Opoziţia de atunci, reprezentată de PNL şi PD, firavă din punct de vedere numeric, se trezea de multe ori în plen că jocurile erau deja făcute.

Majoritate cu racolări
Decăderea cea mai pronunţată s-a produs însă, după 2009, când Traian Băsescu a câştigat cel de-al doilea mandat de preşedinte. Primul pas a fost schimbare amjorităţii parlamentare rezultate în urma alegerilor din 2008. La aceste alegeri, partidele pe care Traian Băsescu le-a adus la guvernare în 2009, PDL şi UDMR câştigaseră, împreună în jur de 40% din voturi, în timp ce PSD şi PNL avuseseră în jur de 52% (restul voturilor fuseseră obţinute de partide care nu intraseră în Parlament).
Cu toate acestea, Traian Băsescu l-a numit premier pe democrat-liberalul Emil Boc iar acesta şi-a format o majoritate cu ajutorul UNPR, formaţiune format din parlamentari racolaţi în principal din PSD dar şi din PNL. Noul Guvern a avut din start o problemă de legitimitate.

Ocolirea dezbaterii parlamentare
În lunile următoare, guvernul condus de Emil Boc a trecut la etapa a doua a eliminării Parlamentului din jocul politic. Guvernul a început să legifereze prin angajrea răspunderii, procedură care presupune ocolirea dezbaterii parlamentare. Legile nu sunt discutate articol cu articol. Parlamentul nu votează decât în cazul în care Opoziţia depune o moţiune de cenzură. Dacă moţiunea este respinsă legea intră în vigoare, dacă moţiunea este votată Guvernul este considerat demis.
Nici acestă procedură nu a fost considerată suficientă, după ce în vara anului 2010, o parte dintre parlamentarii Puterii au votat moţiunea de cenzură iniţiatăd e PNL şi PSD împotriva tăierii salariilor şi a pensiilor.
Din acel moment, liderii PDL, UDMR şi UNPR le-au interzis propriilor parlamentari să voteze, deşi Constituţia peevede că mandatul parlamentarilor nu este imperativ. Acest comportament a generat o situaţie bizară, în care Guvernul rămâne în funcţie fără să aibă niciun vot în favoarea sa!

Legi făcute la Cotroceni

Mai mult, legile importante au început să fie elaborate de comisii formate la Palatul Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu. Şi aceasta cu toată că legea fundamental stabileşte clar că doar Guvernul, parlamentarii şi 500.000 de cetăţeni au drept de iniţiativă legislativă.
Guvernul Emil Boc a acceptat, însă de fiecare dată, să îşi angajeze răspunderea pe legi elaborate la Cotroceni, fără a schimba o virgulă.

Ce înseamnă parlamentarismul autentic
Prima ţară care a avut un Parlament a fost Anglia. În 1215, Regele Ioan a fost obligat de nobili să semneze "Magna CArta" care stabilea că monarhul nu poate să colecteze taxe fără avizul Consiliului Regal, care treptat s-a dezvoltat într-un for legislativ.
Cuvântul Parlament a apărut prima dată în documentele oficiale în 1230, echivalând, la vremea respectivă, cu un grup de nobili şi clerici care îl sfătuiau pe Rege.
Multă vreme, puterea reală a rămas, însă în mâinile Regelui, iar parlamentarii erau aleşi de doar 3% din populaţia Angliei, din păturile cele mai bogate. Abuzurile lui Carol I au declanşat un război civil, încheiat cu decapitarea Regelui în 1649.
Victoria finală a taberei parlamentare a fost un punct de răscurce în istoria legislativului. În 1689, puterea fost transferată în mâinile Parlamentului iar Regele a căpătat rol de reprezentare.