Cum a reuşit Voiculescu să-şi pună USL în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a cerut garanţii privind alegerile parlamentare
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a cerut garanţii privind alegerile parlamentare

Conducerea PC şi liderii de filiale discută azi relaţiile tensionate cu liberalii şi cu social-democraţii.

Disputele din ultima perioadă dintre Dan Voiculescu şi liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au la bază solicitarea PC de a primi suficiente locuri în Senat şi în Cameră pentru a avea grupuri parlamentare, afirmă surse liberale. Antonescu şi Ponta au refuzat o asemenea solicitare pe motiv că ea ar necesita schimbarea protocolului USL. Înregistrarea documentului la tribunal ar dura şapte luni, din cauza procedurilor greoaie. Refuzul liderilor PSD şi PNL  l-a determinat pe Dan Voiculescu să ameninţe cu părăsirea USL.

Potrivit surselor citate, Voiculescu ar fi ajuns la concluzia că prevederea din protocolul ACD, alianţa dintre PNL şi PC, potrivit căreia conservatorii ar avea 12 locuri în Camera Deputaţilor şi nouă în Senat nu este suficientă. Şi aceasta pentru că negocierile din cadrul USL au dovedit că protocolul Uniunii este deasupra înţelegerii iniţiale dintre liberali şi conservatori. Astfel, protocolul ACD prevede că, dacă PNL şi PC au un candidat comun la Bucureşti, acesta va fi liberal, cu excepţia cazului în care conservatorii au un om care să fie mai bine clasat în sondaje. Acordul semnat de PC şi PNL a fost însă dat peste cap de protocolul USL, document care le-a dat totală putere de decizie lui Antonescu şi Ponta, în calitate de copreşedinţi ai Uniunii. Liderii PC şi-ar fi dorit ca liberalii să-l susţină pe Cristian Popescu Piedone drept candidat la Primăria Capitalei şi abia apoi să negocieze cu social-democraţii.

Cum însă PNL şi PSD l-au susţinut la unison pe Sorin Oprescu, oamenii lui Voiculescu spun acum că s-a creat un precedent şi că nu mai au nicio garanţie că, după alegeri, va fi respectată promisiunea de a avea grupuri parlamentare, cuprinsă în protocolul cu liberalii. "Conservatorii au respectat toate înţelegerile asumate anterior, fără a solicita nicio modificare şi niciun privilegiu. Nu am cerut nicio altă candidatură suplimentară sau beneficiu suplimentar pentru a rămâne în USL", a susţinut însă preşedintele PC, Daniel Constantin.

Dilemele PC

Ce se va întâmpla mai departe? Pe de o parte, PC este greu de exclus din USL, în ciuda dorinţei lui Victor Ponta. Motivul: fără PC nu mai există ACD, care este parte a Uniunii cu PSD, şi întreg traseul hârtiilor ar trebui reluat. În plus, excluderea PC ar duce la riscul pierderii sprijinului trustului Intact deţinut de Dan Voiculescu. Mulţi dintre liberali şi social-democraţi se tem că USL va fi „izolată mediatic" .Totuşi, există şi parlamentari, în special în PNL, care consideră că nu există acest risc. „Ce să facă antenele?

O să îl sprijine pe Traian Băsescu? Şi-ar pierde toată credibilitatea", comenta un deputat liberal. Pe de altă parte, şi pentru PC, ieşirea din USL ar presupune un risc, pentru că toate sondajele dau acest partid sub pragul electoral. De altfel, conservatorii care au convocat pentru astăzi o şedinţă a conducerii partidului susţin, la nivel oficial, că nu vor să părăsească USL. „Vom discuta despre relaţiile şi despre declaraţiile tensionate, nepotrivite care au creat această impresie falsă despre modul de funcţionare a USL, dar nicidecum nu se va pune problema ruperii proiectului politic care se numeşte USL", a explicat preşedintele PC, Daniel Constantin.

"Vom discuta azi despre relaţiile tensionate, dar nicidecum nu se va pune problema ruperii proiectului politic care se numeşte USL.''
Daniel Constantin preşedintele PC

PC, un partid care şi-a schimbat des partenerii

Partidul lui Dan Voiculescu are o lungă tradiţie de schimbare a aliaţilor. De fiecare dată i-a ademenit oferindu-le  sprijin mediatic, dar i-a abandonat când i s-a părut că obţine mai mult de la tabăra adversă. În 1992 şi 1996, Partidul Umanist Român (PUR), cum s-a numit până în 2004 formaţiunea lui Voiculescu, a candidat pe cont propriu, obţinând în jur de 1%. În 2000, PUR a intrat în Parlament din partea Polului Social-Democrat alături de PSD. PUR a primit chiar un minister în Guvernul Năstase, dar în 2003 i-a părăsit pe social-democraţi. A urmat o aventură pe cont propriu la alegerile locale din 2004, fără rezultate spectaculoase.  

Alături de Traian Băsescu

La alegerile parlamentare din 2004, PUR se aliază, din nou,  cu PSD, iar Dan Voiculescu obţine de la Adrian Năstase 32 de locuri eligibile în Parlament. Cu toate acestea, după ce Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale, PC a trădat PSD şi a intrat la guvernare alături de Alianţa PNL-PD şi de UDMR. În ianuarie 2005, Traian Băsescu declara într-un interviu pentru „Adevărul" că vrea alegeri anticipate pentru a scăpa de „soluţia imorală" reprezentată de alianţa cu PC.

Conservatorii vor pleca de la guvernare în decembrie 2006 după ce DNA a declanşat ancheta împotriva unui ministru al PC, Codruţ Şereş.
În 2008, conservatorii au candidat, din nou împreună cu social-democraţii pe listele Alianţei PSD+PC. De data aceasta, PSD le-a oferit doar cinci locuri eligibile: patru de deputaţi şi unul de senator. La începutul anului  2011, au părăsit PSD şi au bătut palma cu liberalii formând Alianţa de Centru Dreapta (ACD).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite