Cristian Preda: Salut decizia Curţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Preda
Cristian Preda

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda salută decizia CCR de invalidarea a referendumului şi apreciază că, în acest moment, toate forţele politice din România trebuie să găsească resurse pentru coabitarea politică.

"În primul rând, salut decizia CCR şi consider că ea este firească, decurgea din datele prezentate de BEC la 3 zile după încheierea referendumului. Regret că au existat săptămâni de incertitudine care au sporit criza", a declarat Preda pentru Mediafax.

Cristian Preda a subliniat că, în acest moment, toate forţele politice din România tebuie să geseacă resurse pentru coabitarea politică.

Întrebat dacă pot coabita Traian Băsescu şi Victor Ponta, prim-vicepreşedintele PDL a răspuns: "Cred că trebuie să luăm în serios declaraţiile formale făcute de către preşedinte şi primul ministru referitoare la coabitare şi consider că e în interesul societăţii româneşti să depăşească fracturile care au fost puse în evidenţă în săptămânile recente pentru a reveni la o viaţă politică decentă".

În opinia lui Preda, în acest moment coabitarea este "unica posibilitate pe care o avem".

"Până la alegerile din 2 decembrie trebuie să folosim toate mijloacele democratice pentru ca regimul coabitării să fie în interesul public. Rămâne evident ca urnele să decidă la începutul lui decembrie ce tip de politică vor cetăţenii României", a mai spus Cristian Preda.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite