Cristian Diaconescu – Ministerul Afacerilor Externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Diaconescu a fost ministru al Justiţiei în perioada martie 2004 - decembrie 2004, în cabinetul Năstase. 

La alegerile parlamentare din 2004, Diaconescu a câştigat un fotoliu de senator în circumscripţia judeţului Constanţa. Următoarele alegeri generale, în 2008, i-au asigurat fostului ministru al Justiţiei un mandat de senator în Bucureşti, din partea PSD.

Sfârşitului anului 2008 îi aduce lui Diaconescu şi funcţia de Ministru al Afacerilor Externe, în primul guvern condus de Boc. Participă însă la scindarea coaliţiei de guvernare dintre PDL şi PSD şi demisionează, în toamna lui 2009, împreună cu toţi membrii PSD ai cabinetului Boc, în semn de solidaritate cu demiterea ministrului de Interne, Dan Nica.

În 2010, Diaconescu se alătură grupului independent parlamentar condus de Oprea şi îl ajută pe acesta să înfiinţeze o nouă formaţiune politică. Devine, astfel, în 30 aprilie 2010, preşedintele de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Formaţiunea a susţinut al doilea guvern Boc, şi a primit portofoliul Ministerului Apărării.  Începutul anului 2011 îi aduce lui Diaconescu vicepreşedinţia Senatului.

Pe fondul nemulţumirilor din stradă, în ianuarie 2012, ministrul Afacerilor Externe, Theodor Baconschi, publică pe blogul personal un articol jignitor la adresa protestatarilor, în care aceştia sunt identificaţi drept „mahala ineptă". Premierul Boc îl demite pe Baconschi din funcţia de ministru, iar noul ministru de Externe va deveni Cristian Diaconescu.

În acest moment, Diaconescu îndeplineşte funcţia de ministru de Externe interimar.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite