Interviu Cristian Diaconescu: „Remanierea să ţină cont de stabilitatea politică“
0Cristian Diaconescu susţine că schimbarea miniştrilor nu trebuie făcută doar în funcţie de absorbţia fondurilor UE, ci de criterii de performanţă în conducerea instituţiilor. Liderul UNPR spune că nu s-a discutat propunerea ca Marian Sârbu să preia viitorul minister al fondurilor UE, dar nu exclude ca UNPR să pună la dispoziţie „expertiză“ pentru acest portofoliu.
Adevărul: Este iminentă o remaniere guvernamentală şi de ce?
Cristian Diaconescu: Trebuie să fim foarte atenţi cu ceea ce înseamnă stabilitatea politică în România. Redresarea economică a început să funcţioneze, măsurile de austeritate şi-au făcut efectul, nu mai prefigurăm alte măsuri de austeritate la anul dar, sigur, cu condiţia să nu dereglăm echilibrul foarte fragil macroeconomic. Ce s-a întâmplat în Grecia este un exemplu, trebuie să fim atenţi ca în anul electoral, dar şi în anul în care statele UE negociază bugetul din 2013 să nu dereglăm pe zona politică situaţia economică. Aş privi orice fel de mişcare la nivel guvernamental din perspectiva asigurării unei dinamici politice, dar şi a asigurării stabilităţii în care a funcţionat.
Dar de ce ar exista riscul ca o remaniere să ducă la instabilitate politică?
O remaniere se face pentru eficientizarea inclusiv din punct de vedere politic a activităţii unui guvern. Trebuie să plecăm de la datele politice pe care le avem în acest moment. Există o atitudine aproape ireductibilă între Putere şi Opoziţie, o lipsă totală de dialog, de cooperare. Riscăm să trecem dintr-o democraţie originală într-un stat original al UE în care nimic nu există dincolo de politic şi conflictualitatea politică. Restructurarea Guvernului trebuie să ţină seama şi de acest aspect. Uneori în politică trebuie să alegi şi răul cel mai mic. Dacă ar exista o cât de minimală disponibilitate a unui acord pe anumite teme atunci mediul politic ar servi interesele României. Dar în acest moment partidele politice din Opoziţie doresc alegeri anticipate. Este proiectul politic pe care merg.
Este Opoziţia iresponsabilă pentru că refuză dialogul?
Nu, este o Opoziţie superficială. Nu atât dialogul ar conta, cât identificarea problemelor şi propunerea unor soluţii alternative. Ideea că unii îşi fură altora propunerile mi se pare puerilă. Realmente suntem într-un moment în care datoriile suverane sunt cele care apasă statele membre ale UE.
Evaluarea miniştrilor. Pe ce criterii ar trebui făcută?
Pe criterii de performanţă pur şi simplu. Sunt instituţii strategice extrem de importante într-un stat de drept în care criteriul absorbţiei fondurilor europene nu este cel mai relevant. Dar rolul acestor instituţii este cât se poate de semnificativ. Problema nu este numai de a evalua capacitatea managerială a şefului instituţiei. Trebuie privit şi în profunzimea modului în care o astfel de instituţie funcţionează. Pentru că responsabilitatea unor disfuncţionalităţi revine doar în parte ministrului. De multe ori sunt instituţii ale statului care şi-au creat reflexul de a ţine motoarele în turaţie minimală. Din acest punct de vedere nu discutăm din păcate legat de viziune, proiectele pe termen mediu şi lung mai ales în instituţii care se ocupă de infrastructură sau de alte zone.
UNPR speră ca la o eventuală remaniere să obţină încă un portofoliu?
Nu, nu ne comercializăm poziţia. În niciun caz. Ne-am asumat ca un partid în formare riscurile politice ale sprijinirii unui Guvern în cunoştinţă de cauză.
S-a speculat foarte mult în presă. Există o anumită frustrare în UNPR pentru că deocamdată aveţi un singur ministru?
Nu există nicio frustrare. Se poate face politică şi cu bună credinţă respectând principii şi nu aspiraţii şi oportunităţi individuale. Ştiu, este rar întâlnită şi de regulă generează un zâmbet uşor suspicios.. Nu avem pretenţii, ci o ofertă de expertiză.
E posibil să se schimbe Guvernul în toamnă? Înfiinţarea unui minister al fondurilor UE prespune un vot în Parlament.
Ministerul Fondurilor Europene este o propunere care figurează de foarte multă vreme şi la PSD şi la PNL. Această propunere odată concretizată, adusă în Parlament, poate face obiectul unei decizii politice de cădere a Guvernului. Asta doar dacă vrem să facem politică cu o încăpăţânare dincolo de limite. Repet: este un proiect agreat de toată lumea. Ne putem consulta.
Are şi UNPR un om pregătit pentru acest portofoliu?
Nu am discutat în partid. Asocierea domnului Sârbu a fost pur accidentală. Deşi a gestionat în două guverne ministerul cu cele mai mari fonduri din România. Ar putea exista o logică, dar oficial nu s-a discutat nimic. Ce e important în legătură cu acest minister ar fi ca această instituţie să nu fie constituită pur decorativ sau pentru a asigura canalul de legătură cu Bruxelles-ul. Altfel nu-şi va îndeplini rolul. Această instituţie trebuie să aibă capacitatea de a se ridica dincolo de pretenţiile politice chiar într-un an electoral. Suntem capabili să punem în mişcare şi să stabilizăm o astfel de structură, ne-am atins scopul. Creăm o instituţie care doar să dialogheze cu Bruxelles-ul şi să răspundă la toate întrebările, cred că ar fi doar un proiect minimal.
Cum este relaţia în Coaliţie după ce UDMR s-a opus regionalizării?
Foarte bună... Deşi partidele de Opoziţie se aşteptau la tensiuni. S-a acceptat faptul că poate regionalizarea nu a fost dezbătută suficient, nici nu a început o discuţie de fond. N-am discutat de coborârea deciziei până la nivelul primarilor, n-am discutat încă de efectele economice. S-a discutat despre o chestiune legată de etnie, de o enclavare într-o formă sau alta. Cu toate că UDMR nu a cerut autodeterminare pe criterii etnice nici în ceea ce priveşte regionalizarea, nici în Legea statutului minorităţilor. O autodeterminare lingvistică, o anumită identitate religioasă, o anumită capacitate de a se exprima în instituţiile de cultură şi de educaţie, e altceva. Limitele şi parametrii le discutăm.
"Riscăm să trecem dintr-o democraţie originală într-un stat original al UE în care nimic nu există dincolo de conflictualitatea politică.''
Carte de vizită
În vârstă de 52 de ani, Cristian Diaconescu este în prezent vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte de onoare al UNPR. El a fost ales senator în 2008, în numele PSD şi a făcut parte din primul Cabinet Boc. Diaconescu a deţinut portofoliul Afacerilor Externe şi a părăsit Guvernul în toamna lui 2009, odată cu ieşirea PSD de la guvernare. Imediat după alegerile prezidenţiale, Diaconescu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PSD, dar a renunţat pe ultima sută de metri. Ulterior, a plecat la UNPR, formaţiune creată prin migrarea mai multor social-democraţi. Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, el a mai deţinut funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul Năstase.